De ceva vreme, Lora a început să investească mai mult în show-urile ei, atât muzical, cât și al imaginii. Cântăreața are de gând să pună mai mult accentul pe vestimentație, așa că, în colaborare cu doi designeri, și-a ales niște ținute care să-i scoată în evidență formele. Serile trecute, Lora a defilat în una din costumațiile de scenă, costumație cu care va apărea în curând în fața fanilor. Compusă dintr-un body din paiete și pietre strălucitoare, cu un guler imens, strălucitor, ținuta Lorei a atras toate privirile.
Lora este sexy și la evenimente
Lora nu are de gând să fie sexy doar pe scenă, ci și în afara ei. Cântăreața merge des la sala de sport, face masaj și întreținere corporală punând accent pe posterior, lucruri care se pot observa cu ochiul liber. Așa că artista este o prezență plăcută și la petrecerile mondene unde este invitată.
Foto: Dumitru ANGELESCU