O fotografie făcută publică joi seară o arată pe minora în compania a doi polițiști, bandajată la piciorul unde a fost atinsă de glonț. Pe cap, are șapca unuia dintre polițiști.
Potrivit comunicatului de la IPJ Maramureș, polițiștii i-au acordat primul ajutor copilei, apoi au solicitat o ambulanță, pentru a o duce pe fetiță la spital. Starea ei este stabilă.
Cum a fost rănită fetița
Poliţiştii desfăşurau o amplă acţiune pe raza localităţii respective, pe linie rutieră și de contrabandă, iar șoferul unei maşini de teren a refuzat să oprească la filtru, motiv pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea sa.
În încercarea de a-l opri, oamenii legii au tras focuri de armă, atât în plan vertical, cât și în direcția mașinii.
Un glonţ a nimerit-o pe o fetiţă de 7 ani, care era pasageră pe bancheta din spate.