Reprezentanţii Primăriei oraşului Buşteni, de altfel oraş în care Simona este şi cetăţean de onoare, au hotărât să monteze un banner imens chiar lângă Crucea Caraiman, ce poate fi văzut şi din staţiunea Buşteni.
”Mulţumim Simona Halep!” este mesajul transmis în semn de respect pentru performanţele sportivei.
Pentru montarea banner-ului a fost nevoie de ajutorul echipei de salvamontişti din Buşteni, iar aceştia s-au folosit de corzi şi hamuri pentru a putea coborî pe stânca de lângă Crucea Caraiman, acolo unde au şi ancorat mesajul pentru Simona Halep. Sportiva a fost numită cetăţean de onoare al oraşului Buşteni în decembrie 2013, ea primind ulterior şi un teren de 500 de metri pătraţi pe care îşi va contrui o casă de vacanţă.