Statul american California se confruntă în continuare cu incendii de vegetație violente. Pompierii au anunțat că au reușit să facă mici progrese pentru a combate flăcările, care au devastat o zonă de dimensiunea orașului Chicago.
În alte zone, însă, situația rămâne îngrijorătoare. Acum, orașul Santa Barbara se află sub amenințare.
„Este un foc amenințător, însă avem mulți oameni care intervin vigilent pentru a ține (flăcările) sub control”, a declarat șeriful din comitatul Santa Barbara, Bill Brown.
Aoroximativ 5.000 de locuitori din cele două comunități aflate în apropiere de Santa Barbara și la circa 160 km nord-vest de Los Angeles au primit ordin de evacuare. Până acum, incendiile au distrus aproximativ 1.000 de clădiri și au dus la evacuarea a peste 200.000 de persoane. Printre acestea se numără și locuitori din Montecito, una dintre cele mai înstărite enclave în care trăiesc numeroase celebrități precum Oprah Winfrey.
Totodată, mai mulți pompieri au fost răniți, iar o persoană și-a pierdut viața. Este vorba despre o femeie de 70 de ani care a fost găsită moartă în mașina sa, în timp ce încerca să fugă din calea flăcărilor din comitatul Ventura.
Deși incendiile de vegetație au făcut ravagii, situația nu este la fel de critică precum cea din octombrie. Focul care a cuprins atunci California a provocat moartea a 40 de persoane.
Citește și: INTERVIU | Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell: Tinerii din România mă fac să fiu optimist