„Am făcut o adevărată cură de sănătate. Am stat cinci zile în Austria şi în fiecare zi am petrecut ore în şir pe pârtie, cu placa. A fost aproape ca un job full-time pe pârtie. Nu am refuzat însă nici plimbările lungi, pe jos, la aer curat, astfel că am revenit în ţară în formă maximă”, a spus Magda.
Cum a petrecut în medie opt ore pe zi pe placă, Magda se poate lăuda acum că s-a perfecţionat şi în acest sport.
„Recunosc că snowboarding-ul mă fascinează de câţiva ani, astfel că în vacanţa aceasta am renunţat la schiuri. Nu ne-am putut dezlipi de placă. (…) De câte ori merg în Austria îmi place să trec şi prin Innsbruck. Mi-era dor să savurez un ceai cald cu arome îmbătătoare, într-o cafenea caldă şi primitoare, aşa că am bifat şi Innsbruck-ul pe listă”, a spus aceasta.
Şi pentru că a devenit deja o tradiţie, la întoarcerea în ţară, Magda şi Piticu au făcut o scurtă oprire în Sibiu, înainte de a reveni în Capitală. „Nu vom refuza niciodată o oprire acasă, la ai mei, mai ales că ne simţim excelent împreună, iar pentru Ionuţ casa părinţilor mei a devenit o a doua casă”, spune Magda.