Agentul care stătea pe scaunul din dreapta a fost rănit și transportat la spital, în timp ce polițistul aflat la volan a refuzat transportul unitatea medicală, deși a suferit o leziune la cap, însă nu gravă.
Accident spectaculos, care putea avea consecințe grave, la o stație de carburanți din municipiul Vaslui. O mașină de poliție care circula regulamentar a fost lovită de un alt autoturism condus de un șofer de 20 de ani care nu ar fi acordat prioritate de trecere. Tânărul conducător auto a încercat să intre în benzinărie de pe celălalt sens de mers, iar când a virat stânga a lovit în partea din față autospeciala de poliție. În urma impactului, mașina condusă de polițist a fost proiectată pe trotuar, oprindu-se într-un indicator rutier.
„Marele noroc a fost că în acel moment nu era niciun pieton pe trotuar. Conducătorul mașinii cu care m-am trezit brusc în față, fără a mai avea timp să reacționez, susține că șoferul unui TIR aflat pe banda a doua a sensului meu de mers i-ar fi făcut semn să treacă prin fața sa pentru a intra în benzinărie, fără însă să vadă și autoturismul de poliție”, a declarat pentru Libertatea polițistul aflat la volan.
În urma accidentului, agentul aflat pe scaunul din dreapta a suferit o leziune la unul din genunchi cu care a intrat în bordul mașinii, fiind preluată de o ambulanță și transportat la spital.
Polițistul aflat la volan a rupt cu capul parasolarul și, deși a suferit o leziune, nu a dorit să meargă la unitatea medicală.