Cea mai recentă apariție a lui Nicole Kidman a fost cea de miercuri seară, de la premiera filmului The Beguiled, regizat de Sofia Coppola. Actrița în vârstă de 49 de ani a avut o rochie strălucitoare, cu accente metalice, creată de Michael Kors. Astfel, Nicole Kidman a strălucit la propriu pe covorul roșu, alături de colegele din peliculă.
Nu este prima apariție a actriței la acest festival, ci din contră. Ea a avut o adevărată paradă de ținute pe covorul roșu. La premiera filmului “How to Talk to Girls at Parties”, vedeta a avut o ținută marca Rodarte, la care a accesorizat bijuterii Harry Winston, precum și o geantă Jimmy Choo.
Luni, la conferința de presă a pelicule The Killing of a Sacred Deer, un thriller psihologic în care joacă alături de Colin Farrel, Nicole a ales o rochie mult mai colorată.
Mai târziu, la premiera peliculei, ea a avut o rochie demnă de prințesă, creată de Calvin Klein. Pe lângă rochia spectaculoasă, actrița a avut și bijuterii cu diamante de la Harry Winston.
O zi mai târziu, la conferința de presă a peliculei “Top of the Lake: China Girl”, Nicole a ales o rochie asimetrică a casei Versace.
Mai târziu, la proiecția pelicule, ea a ales din nou o rochie cu imprimeu.
Nicole Kidman joacă în patru pelicule
Actrița australiană joacă într-unul dintre cele mai așteptate filme ale Festivalului de la Cannes, respectiv pelicula The Beguiled, regizată de Sofia Coppola, care se află în lupta pentru Palme dOr.
Totodată, Nicole Kidman joacă și în pelicula The Killing of a Sacred Deer, regizată de directorul grec Yorgos Lanthimos, precum și lungmetrajul How to Talk to Girls at Parties,. Mai mult, ea va juca și într-o producție realizată pentru televiziune, respectiv Top of The Lake: China Girl.
Festivalul de Film de la Cannes a început pe 17 mai, iar pe 28 mai vor fi anunțați câștigătorii. În total, șaizeci de filme din 36 de ţări au fost incluse în culisele selecţiei naţionale, iar 19 lungmetraje se află în competiţia pentru Palme dOr.
Citește și:
- Bella Hadid și-a arătat lenjeria intimă pe covorul roșu de la Cannes
- Marion Cotillard a venit în blugi la Festivalul de Film de la Cannes
- Probleme tehnice la Festivalul de Film de la Cannes. Spectatorii au fluierat la proiecția unui film
- Rihanna, apariție spectaculoasă la Festivalul de Film de la Cannes
- FOTO | Cele mai spectaculoase bijuterii de la Cannes. Vedetele s-au acoperit cu diamante
- Susan Sarandon, apariție spectaculoasă la Cannes! Actrița în vârstă de 70 de ani a afișat un decolteu generos
- Cea mai îndrăzneață ținută de la Cannes? Cum a apărut Sara Sampaio