VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu, o autospecială MAI din cadrul Biroului Rutier, aflată în misiune, se deplasa pe strada Stadionului, dinspre strada Lungă spre strada De Mijloc, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, iar la intersecţia cu strada De Mijloc, un şofer în vârstă de 33 de ani care conducea un autoturism nu a acordat prioritate de trecere autospecialei şi s-a ciocnit cu aceasta.

„În urma accidentului a rezultat vătămarea unei colege  în vârstă de 36 de ani din echipajul de poliţie, care a necesitat îngrijiri medicale şi a fost transportată la Spitalul Judeţean Braşov“, potrivit sursei citate.

Atât şoferul vinovat, cât şi poliţistul care era la volanul maşinii de poliţiei au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero la ambii şoferi. Şoferul imprudent s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News