Un sobor de preoți în frunte cu monseniorul Michel Aupetit, arhiepiscopul Parisului, a oficiat sâmbătă - cu o cască de protecţie pe cap - prima slujbă în catedrala Notre Dame, după incendiul devastator din luna aprilie.
Slujba a început la ora locală 18.00 (19.00,
ora României), în faţa unui grup restrâns de aproximativ 30 de persoane, în
capela din spatele corului, acolo unde se află coroana de spini.
Monseniorul Aupetit a spus în timpul slujbei
că Notre-Dame este, înainte de toate, locul credinţei. ”Această catedrală este
un lăcaş de cult, aceasta este finalitatea sa unică. Nu există turişti la
Notre-Dame”, a spus el.
Arhiepiscopul a denunţat ”ignoranţa abisală a
contemporanilor noştri” în materie de religie, pe care a atribuit-o ”excluderii
noţiunii divine şi chiar a numelui lui Dumnezeu în sfera publică”, în numele
laicităţii și a adăugat că această catedrală ”s-ar prăbuşi” fără prezenţa lui
Cristos: ”Ne este ruşine de credinţa strămoşilor noştri? Ne este ruşine de
Cristos?”, a lansat el.
Participanţii la comuniune s-au întâlnit cu
puţin înainte de ora locală 18.00. În asistenţă, în afară de monseniorul
Aupetit şi rectorul Catedralei Notre-Dame, monseniorul Patrick Chauvet, se
aflau canonici, voluntari şi persoane care lucrează pe şantier şi angajaţi ai
diocezei Parisului.
Credincioșilor nu le-a fost permis accesul în interior ”din motive evidente de securitate”, însă slujba a fost transmisă în direct, de postul catolic KTO, pentru ca ”creştinii să poată pariticipa şi intra în comuniune”.