La un moment dat, Flutur a avut emoții atât de mari, încât se gândea să lase un ofițer al stării civile să oficieze cununia, dar până la urmă a oficiat-o el, potrivit btonline.ro.
„A fost un moment emoţionant. A fost cel mai emoţionant moment din ultimii 20 de ani. Până la urmă mi-am făcut curaj şi am oficiat eu. În primul rând aştept de la ei nepoţi. Eu sunt deosebit de bucuros că în sfârşit a venit şi o fată în familia noastră”, a declarat primarul emoționat, dar nici mirele nu a fost mai prejos, și el declarând că a avut emoții și că este foarte fericit.
Foto btonline.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News