Jurnalistul a contactat o casă de producție de filme pentru adulți și a fost invitat să asiste la punerea în scenă a momentelor erotice, potrivit metro.co.uk.
Fondatorul „Joybear Pictures” i-a impus jurnalistului, înainte ca acesta să ajungă pe platoul de filmare, câteva reguli pe care trebuia să le respecte: fără masturbare, fără fotografii – nimeni nu face poze pentru uzul personal, fără suveniruri – obiectele folosite la filmări, rămân în platou, iar pauza de prânz se respectă.
Jurnalistul a povestit că în locuința în care s-au filmat scenele pentru adulți era foarte liniște și fiecare om pregătea tot ce era necesar pentru scenele care urmau să fie filmate timp de o săptămână.
Bărbatul a fost uimit de ritmul lent cu care toate lucrurile se desășurau, declarând că păreau mai degrabă desprinse dintr-un serial plictisitor, decât dintr-un film porno incitant.
„Regizorul strigă ‘Tăiați’, iar filmarea este întreruptă ori de câte ori apare ceva care tulbură momentul – zgomotul unei mașini care trece pe lângă casă, un avion sau o minge de fotbal aruncată din întâmplare în curtea platoului de filmare”, a povestit jurnalistul.
Actorii care urmau să-și interpreteze rolul în filmul porno, Max Deeds și Sienna Day, au apărut târziu pe platourile de filmare: „Imediat cum am văzut-o pe Sienna că intră în cameră îmbrăcată într-o rochie roșie mulată, având părul ondulat, m-am simțit rușinat și am vrut să plec. Apoi, a început să se dezbrace lent, centimetru cu centimetru, până a început să arate ca o adevărată starletă porno”, a mai povestit el.
Alte două momente care au durat foarte mult timp au fost acelea în care s-au verificat cardurile de identitate ale actorilor pentru a vedea ce vârste au și discuția lungă a producătorilor despre ordinea pozițiilor sexuale.
Jurnalistul a declarat la sfârșitul experimentului inedit că dacă te afli în camera unde au loc scenele de sex, dispare toată fantezia.