Filmul „Scurtcircuit”, regizat de Cătălin Saizescu, este inspirat din fapte reale, concentrându-se pe tragicul eveniment care a avut loc în luna august a anului 2010, atunci când şase bebeluşi au murit, iar alţi cinci au rămas cu sechele pe viaţă în incendiul din salonul de terapie intensivă neonatologie a maternităţii Giuleşti.
Lungmetrajul urmărește în același timp povestea de dragoste a doi adolescenţi, Melania (Maruca Băiaşu) şi Emi (Manuel Nicolae), prinşi în vâltoarea catastrofei.
„Am căutat puritate, naturaleţe, inocenţă şi chiar naivitate pentru a da naştere unor personaje de inspiraţie shakespeariană. Trăim detaşaţi de lumea care ne înconjoară, trăim la prim plan, indiferenţi la dramele ce se petrec în imediata apropiere şi care rămân într-un uncharf, în planul doi, similar cu cel din film”, spunea regizorul Cătălin Saizescu despre film, despre lumea în care trăim.
Maruca Băiaşu și Manuel Nicolae ne-au povestit cu naturalețe și inocență despre „Scurtcircuit”. Cei doi tineri actori au fost însoțiți de Roxana Drăgan de la White Star Communication & Public Relations și Erna Stoian, medic primar Obstetrică Ginecologie.
Ca o prelungire firească a subiectului care stă la baza filmului, tragedia de la maternitatea Giuleşti, am primit vestea că biletelele vândute în cinematografe va merge către achiziţionarea de incubatoare pentru copiii născuţi prematur.
În aproape toate maternităţile din ţară nu sunt suficiente locuri pentru bebeluşii născuţi prematur
Cele mai multe decese se înregistrează în rândul prematurilor. Nou-născuţii cu o greutate mai mică de 2.500 de grame prezintă cel mai mare risc de mortalitate infantilă. Greutatea mică la naştere este dată de mai mulţi factori: malnutriţia sau starea de sănătate precară a mamei, lipsa controalelor prenatale şi a planificării familiale. Prezența unui incubator este de cele mai multe ori vitală pentru supraviețuirea unui copil născut prematur.
În acest sens a fost iniţiată de „Scurtcircuit/ Fault Condition” o campanie socială , căreia i s-a alăturat recent şi fosta mare gimnastă Nadia Comăneci. Întreg profitul obținut din vânzarea biletelor va fi redirecționat de echipa filmului pentru achiziționarea de incubatoare pentru copiii născuți prematuri.
Gimnasta Nadia Comăneci a transmis un mesaj de susținere, îndemnând românii să meargă să vadă filmul „Scurtcircuit”.
Filmul premiat pentru realizări artistice remarcabile la ediţia de anul trecut a Festivalului de Film de la Shanghai, a fost lansat în cinematografe din 23 februarie 2018. Din distribuţie fac parte: Maruca Băiaşu, Manuel Nicolae, Oana Ştefănescu, Magda Catone, Valentin Popescu, Georgiana Saizescu, Nicodim Ungureanu, Paula Chirilă, Dorel Vişan, Maia Morgestern, Claudiu Bleonţ şi George Ivaşcu.
La sfârșitul vizitei de miercuri a tinerilor actori, am fost invitați să îi însoțim afară. Acolo am fost conduși spre o mașină a ambulanței parcată în fața redacției.
„Intrați”, ne-au îndemnat ei. În interiorul mașinii, pe targă, era așezat un incubator. În el respira în mințile noastre un ursuleț de pluș. Un copil.