Punerea în scenă, în plină stradă, a drumului îngrozitor pe care a mers Iisus a strâns peste 2.000 de gălăţeni. Nu au lipsit Barabas, Pilat din Pont, soldaţii romani, dar nici Maica Domnului sau Maria Magdalena.
Reconstituirea chinurilor Mântuitorului a fost aproape prea reală. Bătut şi scuipat de soldaţii romani, huiduit de propriul popor, cărând o cruce în spate şi având pe cap o coroană de spini, chinul Mântuitorulu, înainte de răstignire i-a emoţionat gălăţenii. Unii au plâns, alţii se rugau.
„Mi-au dat lacrimile, da. Nu mă pot stăpâni. Aşa ne amintim câte a făcut pentru noi. Mi-am adus şi copii să vadă. Ar trebui ca măcar în zilele acestea să fim mai buni”, spunea Tinca Petre.
Alţi gălăţeni însă comentau cu foc cât de credibili erau actorii care îi jucau necruţătorii soldaţi romani şi cât de „real” îl băteau şi îl batjocoreau pe actorul care îl întruchipa pe Iisus. Drumul Crucii în Galaţi a început de la Inelul de Rocadă şi s-a sfârşit în faţa Casei Sindicatelor unde Iisus a fost crucificat.
Răstignit lângă… Julio Iglesias
O parte din dramatismul momentul a fost stricat de nefericita alegere a locului. Asta deoarece, la Galaţi, Iisus a fost răstignit lângă un afiş imens în care se anunţa venirea lui Julio Iglesias la vară în oraş.
Iisus a fost interpretat de bucureşteanul Iulian Văcărean. A fost frig afară şi atât el cât şi ceilalţi actori erau ori desculţi ori foarte sumar îmbrăcaţi… „Oricât de greu ne-ar fi fost nouă nu se poate compara cu chinul suferit de Mântuitor atunci. Sperăm ca în aceste momente să aducem aminte tuturor de adevărata semnificaţie a marii sărbători care se apropie”, a spus Iulian Văcărean.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro