Cei 11 militari americani şi-au pus puștile în cui pentru o zi şi, ”înarmaţi” cu mănuşi şi saci din plastic s-au apucat să curețe faleaza inferioară din Galaţi, cu accent pe malul Dunării care era plin de gunoaie, dar şi de căteva animale moarte… Ei au fost invitați de liceenii de la Galaţi Youth, care au vrut ca aceștia să le fie alături la mai multe activităţi din cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului.

”Facem parte din US Marines Corp, de la baza Mihail Kogălniceanu, şi suntem azi aici să ajutăm o iniţiativă locală a unor tineri care vor să ajutăm comunitatea”, a spus Peehler Grant, superior în US Marines Corps.

Au adunat 50 de saci cu gunoaie

Soldații au ajuns la Galați pentru un amplu exercițiu multinaţional – Black Sea Rotational Forces, desfășurat în Poligonul Militar Smârdan,  care a început în urmă cu o săptămână și se va încheia mâine, cu un ultim antrenament. Liceeenii i-au întâlnit la o conferință susținută de Youth România, la Constanța și atunci le-au propus să ia parte la campanie pentru a servi drept exemplu.

”Soldaţii americani ne ajută să strâgem gunoaiele de pe faleză, să educăm oarecum nonformal nişte copii şi să curăţăm şi o grădină pentru o fundaţie care se ocupă de copii defavorizaţi. Dacă noi, tinerii, alături de americani, putem face acţiuni de voluntariat, sperăm că gălăţenii vor înţelege că toată lumea poate. Vrem să dăm astfel o lecţie”, a spus Mihnea Dumitriu, reprezentant Galaţi Youth.

Gălăţenii care au trecut ieri pe faleză şi i-au văzut pe americani la treabă au spus că treaba asta trebuia să fie făcută ori de populaţia orașului ori de serviciile specializate ale autorităţilor, pentru care cetățenii plătesc taxe. La sfârșitul campaniei, militarii americani și elevii au strâns 50 de saci cu deșeuri.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 
 

Urmărește-ne pe Google News