Tanti Onița, Griselda din Ialomița. După ce-au aflat că femeia de 87 de ani e urmărită penal pentru trafic de droguri, sătenii iau măsuri de prevenție: „Nu mai iau nici huște de la ea!” | FOTO

Legenda pensiei de deportat

Oamenii din sat ar fi surprinși să afle că o indemnizație de urmaș de deportat nu trece de 500 de lei lunar. Iar prin OUG 115/2023, din rațiuni de austeritate bugetară, plata acestor drepturi, prevăzute de Legile nr. 210/2022 și nr. 154/2021, a fost amânată până la 1 ianuarie anul viitor. 

„E foarte mare pensia ei, foarte mare. 40 de milioane (n.red. – 4.000 de lei). Are și cupoane, și primește ceva și că a fost deportată. Nu dădea în faliment. Nu știu ce i-a trebuit să umble cu prostii”, comentează un localnic, pensionar și el, dar de la combinat, de la Slobozia. 

Tanti Onița poartă uniforma bătrânelor de la țară: batic gros, strâns neglijent în jurul capului, vestă tricotată cu nasturi, bluză de flanel, fustă cu imprimeuri peste pantaloni strânși pe picior, iar în picioare, papuci de pluș, cu ștaiful turtit, să poată fi încălțați mai ușor. 

Recomandări

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Părul care iese de sub batic e alb, dar sprâncenele i-au rămas negre. Buzele groase stau strânse, cu colțurile coborâte. Artrita i-a afectat și mâinile, și picioarele. Întregul ei chip, umbrele ochilor, mersul greoi, târșit, chiar și felul în care împunge cu toiagul cimentul aleii au o asprime care nu se încadrează în trăsăturile proverbiale ale bunicilor. Poate în Sicilia să mai existe astfel de bunici, care nu pun mare preț pe haine și părerile celorlalți, ci pe discreție și loialitate. 

O familie de „proveniți”

La vârsta la care copiii din ziua de azi intră în clasa zero, Onița mergea în căruța cu avutul familiei, fără să știe unde va pune capul când se lasă noaptea. 

„Ei sunt proveniți, nu sunt de aici. Au venit din Dobrogea, fără nimic, au muncit la colectivă. N-aveau pământ sau neamuri aici”, ăsta e unul dintre primele lucruri pe care oamenii din Misleanu le spun despre Onița. Ca să te avertizeze că nu au legătură de sânge sau de alt fel cu ea, nu o cunosc decât vag, superficial și de la distanța sanitară care permite doar vederea periferică. 

Din casa părintească în care a crescut Onița, a mai rămas „o părăseală”, acoperișul și câțiva pereți de cărămidă. O folie de celofan în locul ușii, iarbă crescută în prag, spini vineți de măceș pe post de gard, un rest de verandă cu coloane, cum au multe case din zonă. Un anunț de vânzare atârnă lipsit de convingere pe fronton. „A fost vândută și iar vândută și nu se mai știe la cine a ajuns și ce vor să facă din ea”, explică un vecin, cu grebla în mână. 

Recomandări

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Pentru că e soare de martie, sătenii își fac de lucru la spațiul verde din fața porților sau din spatele lor. Scopul declarat e cel gospodăresc. Dar scopul real e să stea sprijiniți în coada uneltelor, ca șopârlele pe rocărie, adulmecând razele și vântul călduț. Mănunchiuri de ramuri înmugurite și îmbobocite sunt depuse peste tot, pe marginea drumului. 

„Croitoreasă de când s-a născut”

Onița a avut trei frați și o soră, în total, cinci copii au fost la părinți. Unul dintre frați, Iulică, a fost croitor de lux și a lucrat la oraș. Și ea s-a apucat, de mică, să învețe croitoria. „E croitoreasă de când s-a născut”, povestește vecina ei din copilărie. „De când o știu, ea lucra. De când a făcut-o mamă-sa. Halate, capoate, pantaloni, de toate. A lucrat și la stat, la un atelier, era șefă acolo. Croitoreasă bună, a făcut la tot satul”. Lucra și de acasă, la o mașină de cusut Ileana. 

Recomandări

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

Avea normă și la C.A.P., așa că primește și pensie de agricultor. Soțul ei, Grigore, era tractorist. El a decedat înainte de 1989, după o boală la stomac depistată, probabil, prea târziu.

„L-au dus la Slobozia, la spital, l-au operat, l-au adus acasă și a doua zi a murit, atunci nici doctorii nu erau pregătiți ca acum”, își amintește un vecin. Numele bolii n-a fost reținut, în memoria sătenilor din Misleanu s-a păstrat doar lanțul nu neapărat cauzal că omul a decedat după ce a ajuns la cuțit, pe mâna medicilor. 

Oamenii nu-și amintesc nici numele bolii de care a murit fiica Oniței. „O boală din asta nouă, cancer sau ceva. A murit tânără, la 30-40 de ani. A umblat mult prin spitale”. Doi copii a avut Onița, un băiat și o fată. De pe urma fetei, s-a ales cu un nepot adolescent, care stătea când la ea, când la București sau prin alte părți. 

Fiul Oniței și-a întemeiat o familie la Slobozia, care e la 13 kilometri de Misleanu. Dar a divorțat, s-a pensionat și s-a întors în satul natal. Doru suferă de o boală cronică, pentru care face drumuri regulate la oraș, la centrul de tratament. 

Pribegia continuă

Onița și soțul ei și-au ridicat casa lângă locuința părintească, apoi au vândut-o și s-au mutat 7 km mai încolo, la Andrășești. Apoi s-au întors în Misleanu și au cumpărat altă casă. „Tot a stat ba colo, ba colo. Cumpăra case, le vindea, lua altele”, confirmă vecina din copilărie. Un comportament de neînțeles pentru niște oameni care, la fel ca semințele aeriene de păpădie, au o singură grijă: să prindă rădăcini, oriunde îi azvârle viața. 

Croitoreasa „provenită” a optat, în cele din urmă, pentru casa unui cuplu de intelectuali rurali, o învățătoare și un medic veterinar. „Casă bună, frumoasă”, consideră sătenii. De fapt, o casă bătrânească, la fel ca oricare alta, cu două camere, aparent solidă, tencuită în roz cenușă de trandafiri. 

În Misleanu, care are în jur de 800 de locuitori, ulițe proaspăt asfaltate și rețea de apă care nu e bună de băut, pentru că tinerii au luat calea orașului sau a străinătății, vezi multe case părăsite, cu obrajii sparți, acoperiți de fire de volbură și smocuri de urzici. 

De câțiva ani, a prins avânt o migrație și în sensul opus: orășenii ajunși la pensie își iau case la țară. Sunt mulți astfel de țărani recenți sau reconvertiți la farmecul vieții rustice care au cumpărat și renovat case în Misleanu. Doar câteva locuințe au aer de vile. Cele mai multe au un singur nivel, garduri de fier cu temelie de ciment, galerii de viță, bujori și stânjenei în fața porții. 

Capra demodată a vecinului

Nou-veniții în Misleanu au aflat de tanti Onița abia după ce aceasta a apărut la TV. „Noi suntem mutați de la bloc, nu prea avem tangențe cu ei. Ne ziceam bună-ziua când ne întâlneam pe drum, că așa e la țară, dar nu stăteam de vorbă cu ea”, afirmă o pensionară venită de câțiva ani în sat. 

Mergând din poartă în poartă și primind drept răspuns ridicări nevinovate din umeri, începi să te întrebi dacă nu cumva oamenii de la sat au ajuns să fie la fel de străini între ei ca oamenii de la oraș. Proto-Intelligence-ul cunoscut drept gura satului, care te supraveghea de pe băncuța de la poartă și îți modela profilul pe după uluci, nu mai funcționează. Nu mai circulă informațiile peste garduri, circulă doar  pisicile, cu treabă sau fără, dintr-un mic Schengen în altul. Vremurile s-au schimbat și, odată cu ele, și mediul rural. 

Așa încât sătenii din Misleanu ajung să te întrebe ei, candid, dacă e adevărat ce se spune la televizor, că tanti Onița face trafic de droguri și își merită porecla de pe TikTok, de Pablo Escobar ialomițean. „Habar n-am avut, de unde să știm ce se întâmplă acolo?”. 

În alte condiții socioeconomice, vecinii ți-ar fi comunicat neîntrebați, pe lângă starea de sănătate, cu analizele la zi, a caprei vecinului, și dacă marfa din butoaiele bătrânei e curată sau a fost băgată la teasc, îndoită cu apă și îmbunătățită cu zahăr. 

În condițiile actuale din Misleanu, dacă plătești taxele la primărie și nu faci gălăgie în orele de liniște, poți să te joci de-a Oppenheimer în fundul curții.

Nepotul și spiritul locului

Ancheta DIICOT le-a dat un motiv în plus sătenilor nu doar s-o evite pe tanti Onița, dar să evite și declarațiile despre ea. Acum nu mai e doar o „provenită”, care le-a cusut cândva hainele. E o renegată cu potențial de pericol public, dar mai ales personal. 

Tanti Onița a luat casa de la doctorul veterinar pentru nepotul ei George. Să stea el acolo, cu soția și cu cei doi copii. Ea s-a mulțumit cu o bucătărie de vară, un fel de chilie de lut, cu sobă, în curtea casei.  Nepotul a avut însă alte planuri. A stat o vreme prin Spania, apoi s-a întors. Iar a plecat. Pentru oamenii din Misleanu, era un fel de nălucă, „nu era stabil la noi”. Nu cunoșteau să fi avut vreo meserie anume sau să fi muncit pe undeva. 

Traficul de droguri e o activitate destul de răspândită în Ialomița, dacă e să judeci după comunicatele structurii teritoriale a DIICOT. În iulie 2016, procurorii au recoltat de pe tarlaua de două hectare a unui fermier ialomițean 12 tone de ceapă și peste 3,5 tone de cânepă. Fermierul din localitatea Mihail Kogălniceanu a dat vina pe spiritul locului, insistând că plantele de Canabis indica sunt elemente de floră spontană, nu cultivată. 

În noiembrie 2023, doi bunici din Bărbulești au fost arestați pentru că își organizaseră cei 12 nepoți într-o rețea de distribuție de stupefiante. 

În comuna Perieți, în septembrie 2020, polițiștii de la SCCO Ialomița și procurorii DIICOT au interceptat un colet care conținea „pe lângă produse alimentare și de uz casnic, 12 pungi din plastic transparent, conținând fragmente vegetale de culoare verde-oliv, de aproximativ 4 kilograme. Ulterior, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, una în București, una în localitatea Perieți și una în Misleanu”. 

Comunicatul DIICOT precizează că a fost arestat un suspect și că locul de preparare, cântărire și ambalare a drogurilor era casa bunicii suspectului. 

Antena satelor, pe frecvența DIICOT

Acum câțiva ani, nepotul Oniței a fost condamnat la închisoare pentru deținere și trafic de stupefiante. Intrase în contact cu o rețea care avea ramificații la Cluj și la București. 

Oamenii din Misleanu își amintesc că polițiștii au descins și atunci la casa bunicii lui George, au percheziționat-o și au găsit sume mari de bani. „Unele bancnote erau roase de șoareci”. Nepotul a încercat să fugă, dar a fost prins în dreptul magazinului mixt. Avea asupra lui o geantă, își amintesc sătenii care au asistat la scenă. „O zi întreagă au stat polițiștii în sat”. Acum nepotul se află în penitenciar, iar casa pe care bunica lui i-a păstrat-o e tot nelocuită. 

Incidentul cu arestarea lui George a fost, treptat, uitat. 

Tanti Onița stă lângă șosea. Traficul rutier și nu numai i-a împiedicat pe oameni să țină o evidență riguroasă a mașinilor care opreau la poarta ei. „Înainte de a pune școala aici, vedeam de la mine cine oprește la ea. O vedeam când iese la magazin. Acum nu mai văd de școală”, se scuză un bătrân cu un singur ochi, albastru și înlăcrimat. 

Potrivit comunicatului DIICOT, casa lui tanti Onița, precum și activitatea din jurul și din interiorul ei erau monitorizate de oamenii legii „din cursul anului 2023”:

„Din cercetări a reieşit că trei persoane (membre ale aceleiaşi familii), dintre care una aflată în executarea unei pedepse privative de libertate, ar fi constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc şi ar fi efectuat, în perioada iunie 2023 – februarie 2024, activităţi de coordonare, colaborare şi sprijinire în cadrul grupului, precum şi activităţile de deţinere, transport şi vânzare de droguri de risc (canabis) şi mare risc (cocaină), în judeţul Ialomiţa.

În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la indicaţiile şi sub coordonarea celorlalţi doi membri ai grupului, o femeie ar fi comercializat cantităţi de canabis şi cocaină, cu 1.700 de lei, la fiecare tranzacţie.

În urma unei percheziţii domiciliare efectuate, la data de 29 februarie a.c., în comuna Misleanu, au fost descoperite şi ridicate 22 de pungi din plastic transparent conţinând aproximativ 2,4 kilograme de canabis, 44.950 de lei, înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi alte mijloace de probă”.

Documentul citat menționează că femeia în cauză, adică tanti Onița, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, „având în vedere vârsta înaintată și starea de sănătate specifică etății”.  

„Odată ce-ai călcat pe bec”

Măsura asta i-a nedumerit pe săteni, care nu sunt siguri ce înseamnă control judiciar. Are voie să iasă din casă? Are voie să meargă la magazin? „Nimeni nu-i vrea răul, dar odată ce-ai călcat pe bec… Fiecare face ce vrea, dar uite că ieși prost al dracu, dacă nu te duce mintea, o dai în bară”, spune bărbatul cu ochiul albastru. 

Oamenii mai vechi în sat o știu pe tanti Onița de zgârcită, „să-i dai, dar să nu-ți mai dea înapoi”. Cu o cumătră s-a certat de la o dormeză, pe care bătrâna n-ar mai fi plătit-o. 

Cu vecina de alături nu vorbește tot din pricina unor bani. „S-a împrumutat de la noră-mea, iar noră-mea zice că nu i-a dat banii înapoi”. Cu finul de cununie, nu mai vorbește de peste 40 de ani. „Ne-am certat când cu botezul la copil. Că să fac botez cu lăutari. Că vine nu știu cine. Păi, să-ți pui tu lăutari, dacă vrei să-ți cânte. Eu am fost sărac, acum m-am pricopsit și eu. Am găsit pe alții să-mi boteze băiatul. Și de atunci n-am mai vorbit cu Onița, trecem pe drum unul pe lângă altul”, povestește finul, în baston și el, ca și nașa.

Despre a treia persoană implicată în dosar, sătenii din Misleanu cred că e vorba fie de soția nepotului, fie de fiul Oniței, chiar dacă acesta a avut un conflict cu mama lui. „Nu l-a lăsat să stea în casă, a zis că e pentru nepot. Doru s-a supărat atunci, și-a făcut casa lui, o casă mai mică. Dar cred că i-a trecut supărarea, el a dus-o la spital cu mașina, la Slobozia, că are probleme cu picioarele”, spune un bătrân, potrivindu-și aparatul auditiv.  

„Noi nu mai facem lux, la vârsta noastră”

Cât despre abilitățile contabile ale lui tanti Onița, consătenii ei nu au nici o îndoială. „Ce, e greu să iei banii? Veneau de prin alte părți, seara, cu mașina. Nu veneau ziua. Atâta-i punga, lua banii. Păi, ce, ăia 500 de milioane de i-au găsit la ea sunt bani din pensie?”, se miră vecinul cu grebla. Admite că ar putea fi, totuși, banii din pensie pe un an, dacă într-adevăr bătrâna încasează 4.000 de lei pe lună. „Că noi nu mai facem lux la vârsta noastră”. Bunicii fac lux și alte extravaganțe doar dacă e vorba de nepoți. Nevoia de a se simți utili le întunecă, uneori, mințile. 

După ce tanti Onița a apărut la TV în compania polițiștilor și procurorilor, cota ei de popularitate a scăzut dramatic, ajungând de-a dreptul sub nivelul mării și al apelor curgătoare. Unii săteni se declară împotriva oricăror circumstanțe atenuante: „Păi, nu că sunt eu mai dur așa, da omoară lumea. Dă la copiii ăștia care se strică cu drogurile. Și ce dacă are 87 de ani? La gârlă cu ea! De ce face prostii din astea? Eu sunt dur pentru asta. Ținea butoiul cu droguri în hambarul cu porumb. Cum să nu știi ce-i la tine în bătătură?”, întreabă retoric un pensionar ceva mai tânăr decât vecina lui urmărită penal.  

Cânepa, loboda și alte plante folositoare omului

Pentru alții, cum e domnul cu grebla, situația din hambarul lui tanti Onița are și partea ei amuzantă. Când o vede pe cumătra bătrânei, cea cu dormeza neplătită, bărbatul o întreabă din capul uliței: „Cu drogurile, drogurile cum stai?”. „Lobodă?”, „Cu drogurile!”, „Am zis că de lobodă mă întrebi. E bună loboda aia albă, mai bună ca aia roșie”, „Păi, da, ești cumătră cu aia, îi porți de grijă”, „De unde să știu cu ce se ocupă? Mata știi mai mult, că a fost gagica lu mata”, parează râzând femeia. „Și-așa ești vădan, te-o fi drogat și pe mata. Nu știu nimic, ce să știu eu ce învârte?”. 

Cumătra povestește că Onița a vizitat-o cu o ofertă de nerefuzat dacă vrei să umpli borș. „A fost ieri la mine. «Vină, să-ți dau niște huște (n.red. – amestec de tărâțe)!», «Da nu viu eu, lasă-mă-n pace!», «Dacă nu vii, le dau la găini!», «Dă-le-n Doamne iartă-mă!». Că nu vreau să mă mai implic cu oameni din familia asta. Nu vreau nimic de la ei, să nu-mi dea nici huște, nici nimic”. 

Apoi bărbatul cu grebla și cumătra se întorc la temele culinare. „O ciorbă din aia de dovleac galben, cu lapte acru! Dacă mănânc o farfurie din asta, mie nu-mi trebuie droguri”, zice femeia. „Noi, în Moldova, că eu sunt din Moldova, din Iași, dar am fost administrator de bloc în Slobozia, mâncam turte cu semințe de cânepă, julfă. Ce bun! Oamenii puneau cânepă la muiat, o băteau. Semințele le zdrobeau, le puneau femeile în plăcinte. Nu zicea nimeni că n-ai voie. Creșteam și in, și tutun. Uscam frunzele și iarna mai făceai o țigară cu hârtie de ziar”. 

La câteva case depărtare de acest dialog nostalgic, tanti Onița înfruntă prin„silenzio stampa” demonii neputinței și ai nepotrivirii de caracter cu satul. Stă pe un scăunel, la soare și lovește din când în când cu bățul în aer, ca și cum ar vâna o gânganie imaginară. Toată viața ei, s-a mutat de colo, colo, din Dobrogea în Bărăgan, din Misleanu în Andrășești, din Andrășești în Misleanu, dintr-o casă în alta. 

Acum, la bătrânețe, când mâinile cu care îndoia tivul sub acul mașinii tremură din toate nodurile, iar picioarele n-o mai țin decât de la un perete la altul, acum, când mișcarea presupune o doză variabilă de durere, când până și mersul la WC-ul din curte echivalează cu o pedeapsă zilnică, prin decizia instanței, e oficial sedentară. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro