Românul a escaladat o balustradă şi a urcat într-o zonă interzisă, pe o latură a Basilicii San Pietro din Roma. Oamenii care asistau la o slujbă de canonizare a trei noi sfinţi, oficiată de Papa Benedict, au fost nevoiţi să vadă cum românul a dat foc unui exemplar al Bibliei.
„În timpul slujbei de canonizare, o persoană dezechilibrată psihic a reuşit să urce pe o anexă a Basilicii San Pietro, escaladând o balustradă. A rămas acolo circa 30 de minute, până la încheierea slujbei de canonizare. A atras atenţia asupra sa dând foc unei Biblii”, a explicat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, arată Mediafax
„Este clar că avem de-a face cu o persoană dezechilibrată psihic.După ce a fost audiat de agenţi ai Jandarmeriei de la Vatican şi de un funcţionar al ambasadei României, a spus că avea de comunicat nişte mesaje lumii, în special despre combaterea terorismului”, precizează părintele Lombardi.
Un cardinal a încercat să îl oprească pe român dar nu a reuşit. Românul a fost imobilizat şi îndepărtat de autorităţi, după aproape 30 de minute de la producerea incidentului.
Autorităţile investighează incidentul, dar se pare că românul are probleme psihice şi a recurs la astfel de gesturi şi în trecut. Autorul incidentului este românul Iulian Jugărean, care este în prezent în stare de arest.