“Domnu doctor, nu mai pot de durere. Simt că mor”, ţipa un bătrân în timp ce doctorii de la Ortopedie îi aşezau un os la loc. Bietul bărbat căzuse pe gheaţă, acasă în curte. “Nici măcar nu am simţit când «m-am dus». Mi-am fracturat piciorul, şi acum trebuie să stau cu el în ghips”, ne-a spus, gâfâind de durere, nea Voicu, în vârstă de 70 de ani. El e doar unul dintre sutele de bucureşteni care şi-au rupt marţi şi miercuri oasele din cauza poleiului.

“Dacă în mod normal avem zilnic cam 70 de cazuri de fracturi, marţi, de 1 decembrie, am avut aproape 200 de pacienţi. Peste 90% dintre ei aveau fracturi, pentru că au căzut pe gheaţă, şi foarte mulţi au fost operaţi, fiind cazuri grave”, ne-a zis medicul ortoped George Cârcotă, care era ieri de gardă pe secţia primiri urgenţe a Spitalului Universitar de Urgenţă din Capitală.

Foto: Vlad Chirea

 
 

Urmărește-ne pe Google News