Pe 5 mai 2019, Tatiana Kasatkina, o stewardesă de la Aeroflot, trăgea cu forţa pasagerii spre tobogane, pentru a-i evacua dintr-un avion în flăcări. “I-am apucat de gulere şi i-am împins, mulţi se opriseră să-şi ia bagajele”. E o imagine care descrie destul de bine întâlnirea dintre omul de pe stradă şi dezastru.

Pe 16 martie 2020, nu apăruse încă nici o mână uriaşă pe cerul Bucureştiului care să ia oamenii de gulere şi să-i împingă unul câte unul în case, eventual sărind peste partea cu liftul.  

Cel mai sigur loc de stat e-n faţă la bancomat

În timp ce preşedintele ţării se pregătea să anunţe starea de urgenţă, Capitala se instala într-o duminică perpetuă. Adică oamenii aveau răbdare cu timpul, vorba tatălui Moromeţilor, care era, de fapt, fiul.

Mici cumpărături: Piaţa Obor nu duce lipsă de clienţi nici pe timp de pandemie

Locuitorii celui mai mare oraş din România îşi urmau ritualurile cotidiene. Plimbau câinii, plimbau salatele cu sacoşa prin pieţe. Se aşezau la cozi afară să-şi plătească abonamentele TV ori să scoată bani din conturi. Consumau suc îmbunătăţit în parcuri, singuri sau în grup, schimbând impresii despre catastrofe trecute, prezente şi viitoare.

Să mori, dar să nu deranjezi

În Obor, chiar la intrarea în hala nouă, vreo cinci-şase
oameni aşteptau în şir ordonat să cumpere cartofi. Aparent, nişte cartofi
banali, lunguieţi şi acoperiţi cu un strat fin de noroi. Producătorul ne
explică motivul cozii: sunt cartofi din Covasna şi sunt mai ieftini decât la
alte tarabe. Cu un leu de kilogram mai ieftini.

Cartofii din Covasna au fost înconjuraţi ca nişte vedete în hala Obor

Din spatele unui morman lucios de ardei graşi, o doamnă observă
că epidemia sperie clienţii. Ea, una, nu se teme atât de moarte, cât de
complicaţiile care pot surveni înaintea obştescului sfârşit. “E groaznic ce am
văzut la televizor, să stai după aparate, cu capul pus nu ştiu cum… Eu mi-aş
dori să cad şi să mor, gata, fără să deranjez pe nimeni, fără să sufăr. Nu e
bine să depinzi de aparate, să fii la mâna altora. E bine să fim toţi pe mâna
noastră”.

Nişte căpşuni de import n-au cum să dăuneze sănătăţii

Vremea cumpărăturilor urgente a trecut, acum e vremea târguielilor
de flori în ghivece, muşamale, ligheane, tocătoare de lemn. Dacă tot e să stăm
în casă, măcar să avem diverse ocupaţii.  

Obor: jocuri de
societate

La  o terasă cu mici,
clienţii suplinesc lipsa conversaţiei de calitate preumblându-se printre mese
şi scaune. Se opresc lângă o masă, lansează o întrebare, mai fac câţiva paşi
dubitativi, până la masa următoare, se întorc brusc, pivotând pe sticla de bere
ţinută la piept şi răspund sau, de cele mai multe ori, schimbă subiectul.

Terasele din Obor s-au golit, totuşi, în ciuda vremii frumoase

“Acum, că nu prea mai vine lumea, nici nu mai are de ce să
ne fie frică”, raţionează unul dintre ospătari. Şi explodează într-un râs fără
veselie, care întrerupe câteva secunde monologurile clienţilor. 

Grătarele cu mici nu mai sfârâie ca înainte, dar nici nu se predau

În parcul şahiştilor din Obor, se joacă rummy. Într-un
foişor stau câţiva bărbaţi de diferite vârste, strâns uniţi de pasiunea pentru pietre
şi de o sticlă care circulă pe sub masa de joc, trasă de forţe nevăzute ca pe
tabla de Ouija.

Un alt fel de comitet de comunicare strategică: jucătorii de rummy din Parcul Obor

Sigur că se tem de coronavirus şi că au “o părere naşpa”
despre pandemie, dar “uite, trebuie să venim aici, să-i curăţăm de bani pe fraieri”.
Râsete. “Pe mine mă spală soţia în fiecare seară”, “Eu mă dau cu spirt mereu,
sunt curat pe mâini, uitaţi-vă la ăsta, stă cu eşarfă la gură…” Şi iar râsete. Apoi iar serioşi, că au un joc de jucat.

Bunicile şi războiul informaţional

Într-o altă piaţă
a Bucureştiului, la Gorjului, în Militari, tarabele sunt acoperite cu folie transparentă.
E un nou ordin de la administraţia pieţelor: virusul să fie descurajat cu
celofan.

Comercianţii din Gorjului au acoperit marfa cu folie

O bătrânică îşi
tot aranjează legăturile de ştevie, pătrunjel şi mărar, într-o lădiţă de
carton. E cu ochii în patru, pentru că “m-a tot dat de aicea poliţistul”. Poartă mască medicală. “Să nu duc microbi la nepot. Noră-mea mă
pune să mă dau cu spirt şi cu din ăla… dezinfectant, când vin acasă”.

Bătrâna din Adunaţii Copăceni poartă mască „să nu aducă microbi la nepot”

Are 72 de ani. Nu ştie că noul coronavirus are preferinţe
legate de vârstă. Ea se gândeşte la nepot şi să nu-şi supere nora. Vine din
Adunaţii Copăceni să vândă la piaţă. Un leu legătura.

O altă bunică, tot cu mască, dar cumpărătoare, stă de vorbă
cu o vânzătoare de mere. “Văd la
televizor că sunt măsuri luate din calea-afară… Să se termine odată cu
virusul ăsta. Dar nici nu au toţi oamenii mască… Că nu se găsesc…Noroc c-o
am pe fie-mea la policlinică”.

Deşi se teme de coronavirus, vânzătoarea de mere foloseşte doar eşarfa ca protecţie

Tânăra de cealaltă parte a tejghelei îşi arată mănuşile
negre: “Le am de astă-vară, de când lucram la căpşuni”. Mască nu poartă, că
“zice clienţii că sunt bolnavă”.

În ciuda avertismentelor dinspre autorităţi, unii vârstnici ţin la rutina lor

Doamna în vârstă îşi expune sumar planul de măsuri: “Cum mă
protejez? Cum ajung acasă, spălat pe mâini bine, cu săpun, cu dezinfectant din
sticluţă. Plus spirt dăm în continuu”. Nu-şi pune problema să nu mai iasă din
casă. “Păi, da ce, suntem la război? Nici nu fac provizii, mi-am luat aşa, cât
pentru o lună de zile. Strictul necesar, cât e cu copiii, cu vacanţa asta. De
ce să-mi fie frică? Îi opresc pe
ăştia care vin cu autocarele, îi verifică…”.

O vânzătoare de la o tarabă vecină, tot cu mere, comentează:
“Ei, îi verifică…”. “Da, îi verifică, poate dumneavoastră, aici, în piaţă, nu
vedeţi, dar eu văd la televizor!”.

Umbra lui Trump în
Militari

La barul din piaţă, desi se aude muzică, e pustiu. Înăuntru sunt doar patronul şi prietenii lui. Patronul e rapidist, judecând după decoraţiunile interioare, cu fanioane şi decupaje din ziare. Prietenii lui, Radu şi Viorica, soţ şi soţie, sunt stelişti, “am şi maieu cu Steaua”, precizează soţul.

Cei doi soţi dezbat cu prietenii starea de urgenţă din lume şi din ţară

“E război biologic”, spune doamna, când aude întrebarea
despre coronavirus. “Ne trebuie o nouă ordine mondială, dar pentru asta ne
trebuie o ordine în clasa politică”.

Soţul aprobă: “Atâta timp cât intră poliţia şi armata pă
conducere, am încredere. În
politicieni n-am încredere. Am încredere doar în instituţiile serioase, pentru
că astea, oricare ar fi regimul politic, au o anumită disciplină, o anumită edu-ca-ţi-e!
Nu şef de garaj până la 50 de ani, fac facultatea prin internet şi mă dau mare
senator. Nu există aşa ceva nici în Zimbabwe, nici în Ouagadougou! Pe când
Medicină, Armată, Poliţie, ăştia toţi sunt şcoliţi, au disciplină, indiferent
că-i duce capul sau că nu-i duce”.

„Nu vă panicaţi! Panica e cea mai rea!”, este mesajul domnului Radu

Urmează o scurtă
trecere prin sistemul sanitar şi spitale, despre care “e cam târziu să mai vorbim”. Apoi domnul propune o
soluţie unică pentru toate problemele României: „Disciplină. Nu suntem
pregătiţi pentru această democraţie şi ne-au mai derutat şi nonprofesioniştii
care ne conduc”.

Democraţia presupune alegeri grele, practic imposibile, de
tipul: tu sau bagajele tale?

Metroul arată ca într-o zi obişnuită de week-end

Doamna, profesoară de înot, acum în concediu forţat, înclină spre o soluţie de compromis: “Să facem ce face şi Donald Trump. Că tot
suntem în NATO. Ia măsuri drastice. A închis şapte state. A interzis să se facă
stocuri, că ce-i disperarea asta?”.

Numele lui Trump îl face pe soţ să piseze cu ţigara scrumul
din scrumieră şi să-i arunce soţiei priviri piezişe, pe deasupra ochelarilor.
După ce expulzează coronavirusul, preşedintele Americii e aşteptat afară, să
dea explicaţii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News