Proprietarul clubului de fiţe fusese anunţat, încă de săptămâna trecută, în privinţa ilegalităţii construcţiei unde era amplasat cortul. Ieri, autorităţile au luat frâiele în mână. Demolarea a început de dimineaţă, în prezenţa jandarmilor, care s-au asigurat ca acţiunea să nu fie perturbată. De faţă au fost şi administratorii clubului, care au încercat să recupereze din bunurile rămase. “Clădirea trebuia dărâmată, pentru că e în ilegalitate. Legea trebuie respectată”, a declarat Gigi Chiru, şeful Inspectoratului Teritorial în Construcţii Constanţa. Bamboo a fost demolat şi în toamna anului trecut, chiar de proprietar, tot din cauza lipsei autorizaţiilor. La începutul acestei primăveri, fusese însă pus pe picioare din nou, în faţa hotelului Rex, din Mamaia.

Aşa arăta în urmă cu câteva săptămâni Clubul Bamboo, văzut de pe plaj. Datorită luxului, localul era considerat cel mai în vogă de pe litoral
În schimb, localul din Bucureşti adună laude
În timp ce Bamboo-ul din Mamaia a fost pus la pământ, ieri, “frăţiorul” din Bucureşti a atins noi culmi ale succesului. Clubul din Capitală a sărbătorit, la sfârşitul săptămânii trecute, includerea localului în renumita reţea internaţională “The Worlds Finest Clubs” (cele mai bune cluburi din lume), fiind singurul reprezentant din ţară pe exclusivista listă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News