E iar liniște. E ora 17.00 într-o zi obișnuită, călduroasă chiar, de toamnă. Încă o zi obișnuită fără copilul, sora, fratele, prietenul. O zi plină de durere pentru atâția oameni care au pierdut pe cineva drag în acea noapte de 30 octombrie 2015.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 21

La ora 19.00 e deja totul pregătit pentru plecarea în marș către club. Marșul chitarelor a devenit o tradiție dureroasă pentru această zi. Mulțimea pornește ghem pe bulevard, umple străzile. Sunt deja câteva sute de oameni. Câteva sute care n-au uitat.

Covor de lumină în fața clubului Colectiv

Este aplaudată.

Un strigăt care e înghițit repede de traficul de pe Bulevardul Unirii, de du-te-vino-ul atâtor oameni.

Un cântec de chitară mișcă întreg convoiul. Intersecția de la Unirii e blocată deja de oameni. Se oprește circulația și pe Splaiul Unirii. Cu torțe aprinse sau cu lumânări, oamenii înaintează. Un marș al deznădejdii. Fiindcă nimic nu s-a schimbat, spun toți. O mamă strânge la piept un buchet de trandafiri albi. „Vrem să se facă dreptate, atâta cerem. Ca după atâta timp să avem parte de un proces care să se miște. Să știm adevărul”, spune femeia și apoi își reia drumul.

În cel mai aglomerat punct al Capitalei nu se mai claxonează. Se merge în pâlpâiri de lumânări. În fața clubului sunt deja alți oameni adunați. Se reculeg fie în fața monumentului Colectiv, fie în fața clubului unde s-a întins din nou un covor de lumină. Un violonist începe să cânte Balada lui Porumbescu. Și totul e mut în jurul lui. Și lacrimile curg.

Sunt trei ani de la Colectiv și spitalele sunt la fel. Școlile, tribunalele, corupția. Dar și solidaritatea și speranța. A oamenilor care înțeleg că în momente grele trebuie să stea împreună.


Citește și:

Urmărește-ne pe Google News