„Festivitatea” a avut loc pe 12 iunie a.c. la Grădiniţa Prichindel din localitate, iar „oficialităţile”, aşa cum le numeşte directoarea instituţiei, într-o postare pe Facebook, au fost întâmpinate cu un colac generos şi sare, respectându-se, astfel, protocolul de primire a unor înalţi oaspeţi străini, notează publicaţia Telegraf-expres.
Primarul Tecuciului, Cătălin Hurdubae (PSD), a participat şi la o şedinţă foto cu momentul în care a tăiat panglica la o uşă laterală a clădirii. Din imagini nu reiese însă clar ce legătură are uşa cu scara exterioară de incendiu şi, mai ales, unde se află obiectivul inaugurat.
Contactat de cotidianul Libertatea, edilul Tecuciului a explicat că „este impropriu spus o scară de incendiu, este aproape un corp de clădire acolo care adăposteşte scara de incendiu. Scara este din beton, este acoperită, şi face legătura între etajul superior şi parterul clădirii. Avizul de funcţionare îi obligă să aibă o astfel de scară. Ea trebuia să arate cumva şi arată altcumva. Asta e. […] Suntem implicaţi în sistemul de învăţământ şi asta contează. […] Investiţia a fost pornită acum aproape un an de zile iar valoarea este în jur de 60 de mii de lei. Este în exclusivitate un sprijin din partea primăriei Tecuci”, a precizat Cătălin Hurdubae.
Colacul de Tecuci
Cât priveşte momentul festiv al colacului cu sare, edilul Tecuciului a transmis că „a fost mai degrabă cred o concurenţă între grădiniţe. Am inaugurat grădiniţa numerele 1 şi 5, cea din curtea şcolii 10. Este o construcţie nouă acolo şi au intrat două grădiniţe pe fiecare nivel. Dar sunt foarte multe lucruri de discutat şi chiar nu are farmec. Adică, nu le ştiţi pe acestea şi ştiţi doar scara… nu are farmec. Dacă ne oprim la scara de incendiu de 50 de mii de lei şi uităm investiţiile de 15 milioane de lei din bugetul primăriei…”, a conchis edilul Tecuciului.
Imaginile de la “eveniment” au fost publicate pe pagina de Facebook a grădiniţei „Prichindel” şi distribuite ulterior de Iulian Mircea, administratorul public al oraşului. Potrivit presei locale, el ar ocupa ilegal această funcţie.
Ce se află în spatele scandalului privind întreţinerea Arenei Naţionale
DOCUMENT / Legea offshore, noua Roșia Montană. Petroliștii primesc scutiri de taxe și derogări de la legea patrimoniului
VIDEO/În ultimele luni, Bianca Drăgușanu a încercat să păstreze aparențele, dar a lăsat de înțeles că sunt ”probleme în paradis”. ”Noi suntem cumva în contratimp”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro