INTERVIU. Cine e tânărul care a publicat fotografiile virale cu rockerii ridicați de Miliția comunistă din cauza hainelor cu trupele preferate. Născut în 1990, Andrei are un mesaj pentru noile generații

„Vara s-a sfârșit, Electric Castle, UNTOLD și cam toate marile festivaluri s-au dus şi ele, cu atmosfera lor vibrantă. Amintirile, însă, rămân, iar bucuria de a-ţi vedea artiştii preferaţi, serile cu prietenii, răsăriturile de august şi starea de libertate pură îţi vor rămâne în suflet.

Te-ai gândit vreodată cât de privilegiat eşti pentru că poţi cânta împreună cu trupele tale favorite? Ştiai că au fost perioade în istoria noastră în care puteai fi cercetat pentru preferinţele tale muzicale şi că un tricou cu Metallica, Queen sau AC/DC te putea duce în faţa unui ofiţer de Securitate?”. 

Este mesajul care însoțește fotografiile de pe contul de Facebook al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Instituție care, între altele, le oferă românilor acces la propriul dosar întocmit de fosta Securitate. 

Reacțiile la postare au venit îndată: peste 600 de comentarii și 4.000 de distribuiri. „Asemenea mesaje ar trebui să circule în școlile din România. La orele de dirigenție ar trebui să fie obligatorii”, a comentat o femeie. „În sfârșit cineva a înțeles că e important să aveți un rol activ în educația tinerilor”, a adăugat cineva. 

Recomandări

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

Ideea îi aparține lui Andrei Galiță, consilier la CNSAS. Născut la câteva luni după căderea comunismului, Andrei a crescut ascultând formațiile favorite ale părinților, printre ele The Beatles, Rolling Stones, Metallica și Phoenix. L-a atras istoria încă din școala generală, datorită unei profesoare care își organiza materia astfel încât să le prezinte elevilor „povești de viață”, își amintește tânărul. E ceea ce Andrei, 33 de ani, a văzut și atunci când a dat peste fotografiile cu rockerii din comunism: poveștile unor oameni. 

„Publicul să înțeleagă cât de importantă e libertatea și cât de ușor se poate pierde”

Libertatea: Cum ați găsit fotografiile pe care le-ați postat pe contul de Facebook al CNSAS? 
Andrei Galiță: Fotografiile respective sunt dintr-un dosar din arhiva CNSAS, un dosar pe care eu l-am folosit acum câțiva ani, când am publicat un studiu despre folk și rock în anii 70-80. Sunt pasionat de această muzică și așa am hotărât să scriu pe această temă. 

Recomandări

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

Căutând documente, am găsit imagini cu tinerii urmăriți de organele de Securitate și am ajuns la respectivul dosar. Mi s-au părut fascinante fotografiile. Nu le-am folosit în studiu, ci am scris doar povestea legată de tinerii închiși. Imaginile le-am păstrat gândindu-mă că, la un moment dat, le vom putea prezenta publicului. 

– De ce ați hotărât să publicați acum pozele? 
– La CNSAS ne-am gândit că ar fi bine să fim mai prezenți pe rețelele de socializare. Eu și încă doi colegi am fost contactați de conducerea instituției și ne-au rugat să facem echipă în acest sens.

Având în minte respectivele fotografii m-am gândit că trebuie să le aducem în fața publicului, tocmai pentru a crea un contrast între ceea ce însemna regimul comunist și ceea ce înseamnă libertatea și democrația de astăzi. Noi le luăm ca pe un dat. 

Am vrea foarte mult să ne apropiem și de generația tânără, să arătăm că în arhiva noastră sunt povești de viață. Și vrem ca publicul tânăr să înțeleagă și să știe cât de importantă e libertatea și că ea, din păcate, se poate pierde foarte ușor. 

Recomandări

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

Când Occidentul devenea „sursă de inspirație”

– Ce ați reușit să aflați despre tinerii care apar în acele imagini? 
– Au fost ridicați de Miliție în timpul unui spectacol al Cenaclului Flacăra, care s-a desfășurat pe vechiul stadion al Republicii, în noiembrie 1983. Există în dosar scurte descrieri (nume, adresă n.r.), dar nu sunt alte informații despre ei. Noi am anonimizat numele și figurile pentru a-i proteja. 

Am căutat denumirea străzilor și am observat că mulți dintre acei tineri aveau domiciliul în Berceni, în București. Ne-am bucura foarte tare dacă ar vedea acele imagini și ar lua legătura cu noi. 

– Ați încercat până acum să îi găsiți?
– Nu am încercat, pentru că există niște restricții legale. Dosarele au fost întocmite de Securitate, dar este vorba despre viața personală a oamenilor. 

– De ce îi ridica Miliția pe acești fani ai rockului? 
– În 1971, conducerea de partid și de stat a decis că toată creația culturală trebuie să fie de inspirație națională, folclorică, totul să se lege de identitatea românească. Iar cei care încă mai foloseau ca sursă de inspirație Occidentul erau acuzați de ceea ce se chema import de influență. 

A fost motivul pentru care, din 1971, trupa Phoenix a trecut la etno rock, nu au mai putut cânta cover-uri după The Beatles sau Rolling Stones.

Chiar și în acest context, unii tineri apăreau în tricouri cu AC/ DC, Black Sabbath și Metallica. Unul dintre ei avea pe mâneca bluzei o inscripție cu U.S. Army, cu armata americană. Eram în plin Război Rece! Evident că asta pentru autoritățile comuniste era de neimaginat. Așa că orice persoană care avea vreo legătură cu Occidentul putea intra în atenția Securității. 

„Pentru tinerii din România comunistă muzica rock însemna libertate”

– Ce se întâmpla dacă îi lua în vizor Securitatea? 
– Securitatea aplica, mai ales în cazul grupurilor de tineri, ceea ce numeau metode de prevenție. De la atenționare, avertizare, punere în dezbatere publică și până la destrămarea anturajului. 

De exemplu, ajungea la urechile unui ofițer de Securitate că un tânăr de liceu asculta Europa Liberă. Tânărul era chemat în biroul directorului, asta nu implica neapărat și prezența ofițerului de Securitate. Dacă el continua să discute poate cu colegii că ascultă Europa Liberă, să-și facă înscrisuri, avertizarea, de regulă, se petrecea într-un cabinet de director de școală, în prezența ofițerului. Era obligat să dea unui soi de declarație prin care să se angajeze că a înțeles că încalcă legea, că greșește și că nu va mai face asta. 

Dacă el îndrăznea să facă asta mai departe, ceea ce se întâmpla rareori, ajungea să fie pus în dezbatere publică. Era adus într-o sală mai mare din liceu cu colegi, părinți, profesori. Cei aduși acolo erau înfierați chiar de colegii lor.

Dacă nici după aceea nu se linișteau, se ajungea la „destrămarea anturajului”. Erau exmatriculați din respectiva unitate de învățământ și mutați în alte unități. De exemplu, de la licee teoretice ajungeau la licee industriale, la marginea orașului. 

– Dincolo de divertisment, ce însemnau pentru tineri aceste trupe în perioada comunistă?
– Pentru tinerii din România comunistă muzica rock însemna libertate. Mă îndrept cu gândul la o scrisoare pe care a trimis-o un tânăr către Europa Liberă, în care îi cerea lui Cornel Chiriac câteva dedicații – ceva de la Black Sabbath, ceva de la Rolling Stones, și îi spunea la un moment dat că emisiunea lui este „singura oază de libertate”. 

Urmărește-ne pe Google News