Anchetatorii francezi spun că băiatul, al cărui nume se pare că este Darius, a fost victima unui adevărat linşaj. Adoelscentul a fost agresat, zilele trecute, de un grup de localnici din Pierrefitte- sur-Seine, o suburbie din nordul Parisului, care îl suspectau de furt şi îl bănuiau ca ar fi spart un apartament din oraş în cursul zilei de vineri. Potrivit martorilor, agresorii, sătui de furturile acestuia, l-au luat cu forţa pe băiat, vineri seara, din tabăra în care cu locuieşte cu alţi 200 de romi din România. L-au sechestrat într-o pivniţă şi l-au bătut cu brutalitate. Mama adolescentului, de sub ochii căreia a fost smuls, a reclamat imediat la poliţie răpirea, însă oamenii legii au reuşit să îl găsească abia spre miezul nopţii.
Presa străină a publicat miercuri fotografii şocante cu tânărul zăcând într-un cărucior de supermarket, abandonat pe marginea drumului. Darius este desfigurat, cu faţa tumefiată, în urma bătăii crunte care i-a fost aplicată. Tânărul a fost dus la spital şi se zbate între viaţă şi moarte.
VEZI AICI FOTOGRAFIILE PUBLICATE DE „THE TELEGRAPH” ATENŢIE! IMAGINILE SUNT ŞOCANTE
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News