Fotograful Bucureştiului. Cum arătau, „atunci şi acum”, locurile emblematice din Capitală

“Am început să fac fotografii din 1979, când eram în clasa a VIII-a. La început, nu am fost conştient că fac fotografii oraşului. Pur şi simplu ieşeam cu prietenii la un suc şi mai făceam câte o fotografie oraşului. Vorbim de anii 81, 82, iar în 84 am terminat liceul. În acea perioadă începuse şi demolarea oraşului. Centrul vechi se demola, apărea bulevardul Victoria Socialismului(n.r. – Bulevardul Unirii) în lucru, hidoşenia numită Casa Poporului etc. Tot atunci am luat contact cu «tovarăşii comunişti», când mi-a fost confiscat aparatul de fotografiat”, a povestit, la Interviurile Libertatea Live, Andrei Bîrsan, preşedintele Asociaţiei “Bucureştiul meu drag”.

Turnătorii de serviciu

Fotograful îşi aminteşte că a ajuns în această situaţie prin “bunăvoinţa” unei trecătoare.

“Terminasem liceul şi am zis să fac şi eu nişte poze. Era vară, frumos afară şi am zis să fac poze lângă Casa Poporului, chiar la Izvor. Acolo era abia o grămadă cu nişte schele. Nu era nimic construit. Şi o tanti a început să urle la mine: «Face poze, face poze», şi m-au luat unii. Asta prima dată. A doua oară, la fel. Făceam poze prin jurul bisericii Sfânta Vineri, încă se demola Tribunalul Sectorului 3 şi, tot aşa, mi-au confiscat aparatul. Unul l-am recuperat, dar celălalt nu”, mai spune Andrei Bîrsan.

Domnu inginer

Prima experinţă în calitate de „dizident foto” a presupus contactul cu un om de bine, care nu avea legătură cu politrucii comunişti.

“Prima dată am nimerit la un domn, căruia toată lumea îi spunea domnu inginer. Era un om normal, care îşi făcea meseria. Adică un profesionist, nu era un politruc. După ce mi-au luat aparatul şi m-am dus să-l iau peste câteva zile, mi-a spus: «Domle, ai avut mare noroc! Se putea termina toată cariera ta». Eu trebuia să încep armata şi, după aceea, facultatea. Şi, dintr-o prostie, mi-aş fi putut strica toată viaţa, mi-a zis el. Eu cred că nici măcar n-a dat mai departe aparatul. Pur şi simplu mi-a luat filmul şi «hârtia» a lăsat-o la el în birou. A fost un domn foarte de treabă”, rememorează preşedintele Asociaţiei “Bucureştiul meu drag”.

Fuga-i sănătoasă

Cel de-al doilea episod a presupus, însă, o vizită la primărie.

„Pe când la Sfânta Vineri (n.r. – episodul), am ajuns pe la primărie să-l caut pe tovarăşul X, nu mai ştiu cum îl chema. Şi intru eu acolo, tovarăşul nu era, dar în schimb erau doi-trei indivizi obosiţi, politruci 100%, cum sunt şi ăştia actuali, şi au început să mă ia la întrebări. Pentru cine fac poze, cui le dau, pentru că începuseră să apară poze în Vest cu demolările din oraş. Şi eu, când am auzit astea, am zis că mă duc afară să-l aştept pe tovarăşul. Dar am fugit acasă, pentru că nu dădusem nicio declaraţie cu nume, prenume şi de unde sunt. Aşa că mi-am permis să fug. În acelaşi timp, cred că atunci s-a declanşat povestea asta. Mi-am dat seama că oraşul se schimbă. Atunci a fost declanşarea, în ‘84-85, de a fotografia, conştient, oraşul. Până atunci, fotografiam, aşa, aiurea. Şi de atunci îl fotografiez zilnic. Tot timpul am la mine un aparat, mic sau mai mare, şi telefonul, acum, în ultima vreme”, povesteşte fotograful.

”Trecut-au anii” în album

Fotografiile realizate începând din clasa a VIII-a de către Andrei Bîrsan vor fi parte a unui proiect fotografic amplu intitulat “Trecut-au anii”, în cadrul căruia cadrele de atunci sunt comparate cu cele de “astăzi”.

“Proiectul acesta cu «Trecut-au anii» se bazează foarte mult pe nostalgie. Nostalgia de a vedea cum era atunci. E ca şi cum ar fi nostalgia noastră când ne vedem pe noi mici, în clasa I, în clasa a II-a sau ne vedem părinţii tineri”, conchide Andrei Bîrsan.

Proiectul urmează să fie lansat în această toamnă, în pragul Centenarului Marii Uniri.