Fotografiile, publicate de Zappadu în publicaţia madrilenă El Pais şi care au stat la originea unui scandal în Italia, înfăţişează mai multe prostituate sumar îmbrăcate, iar într-o serie de imagini nu doar Berlusconi apare în „costumul lui Adam”, ci şi fostul prim ministru ceh Mirek Topolanek.
În urma publicării acestor fotografii, Zappadu a fost destituit din redacţia publicaţiei la care activa, iar procurorii i-au confiscat întreaga arhivă de fotografii.
„Presupuneam încă de la început că în această afacere cu Berlusconi voi avea probleme. Astăzi sunt convins de acest lucru”, a declarat fotoreporterul într-un interviu apărut luni în La Repubblica. „Doresc să plec din Italia pentru că din cauza activităţii mele jurnalistice sunt supus persecuţiilor politice”, a explicat el.