Constantin Duma, unul dintre puținii fotografi care au surprins în imagini Revoluţia din 1989 din Timişoara, a povestit pe pagina sa de Facebook întâlnirea cu un agent de la Poliția Locală. Jurnalistul spune că a fost jignit de polițist într-un supermarket din oraș pentru că nu și-a pus corect masca de protecție pe față.
Scenele s-au întâmplat, vineri seara, chiar cu
câteva ore înainte de a intra în vigoare și la Timișoara obligativitatea
purtării măștii de protecție în spațiile închise. De la acea mască de protecție
a și pornit incidentul, despre care Constantin Duma a scris pe pagina sa de
socializare.
”Pune masca pe față!, mi s-a adresat, din vârful autorității cu care a fost învestit de comunitate! Pune și pe nas, mă! O privire mi-a scăpat peste masca pe care mi-o pusesem. Bineînțeles că m-a taxat precum pe cetățeanul anterior, dar mai hotărât: Ce te uiți, mă, nesimțitule? Poftim?, i-am răspuns dintr-un instinct. Da, ce te uiți asa, nesimțitule?”, a început dialogul dintre fotoreporterul de la Revoluție și agentul de la Poliția Locală.
”Pentru că ești nesimțit. A! Un nesimțit de la presă! A observat din documentul pe care îl avea în mână că eram din presă, avea identitatea pe legitimația de presă”, a mai povestit Constantin Duma.
De asemenea, polițiștul i-a spus că îi dă o amendă de la 500 la 1.500 de lei. Reprezentanții Poliției Locale spun că a fost demarată deja o anchetă internă.
„Cu privire la aspectele în cauză se efectuează verificări de către controlul intern”, a transmis pentru opiniatimisoarei.ro Daniela Seracin, purtător de cuvânt al Poliției Locale Timișoara.