FOTOREPORTAJ. Bacul și vama de la Isaccea au ajuns Ellis Island pentru refugiații ucraineni: „Trimiteți pe-ai voştri sărmani, oropsiţi, de-acasă goniți!”
Pentru a rezista ore întregi în ger, refugiaţii poartă mai multe rânduri de haine.
UN ARTICOL EVENIMENT. Cu fiecare extindere a ocupației rusești în sudul Ucrainei, crește numărul celor care trec în România prin punctul de frontieră unde Dunărea separă războiul de pace.
În Isaccea, bacul de pe celălalt mal al Dunării, de la Orlivka, ajunge o dată la trei ore. Un euro costă biletul pentru o persoană, 15 euro pentru o maşină mică, până la 80 de euro pentru TIR. Traversarea durează în jur de 10 minute, iar din momentul plecării de pe partea ucraineană, pe partea românească începe agitaţia.
Se strâng la mal voluntarii, personalul ISU, reporterii, să primească sutele de refugiaţi ucraineni, care, cei mai mulţi, stau unul lângă altul pe puntea bacului, în bătaia crivăţului.
Fotoreporterul Libertatea Dumitru Angelescu a surprins în imagini atmosfera şi noua rutină impusă de războiul atât de apropiat în vama Isaccea. De la începutul războiului, oraşul cu aproximativ 5.000 de locuitori şi-a ieşit din matca liniştită şi s-a transformat într-un fel de Ellis Island, locul legendar unde poposeau imigranţii când debarcau în America.
În jur de 2.000 de refugiaţi trec zilnic prin Isaccea, iar numărul e în creştere. Localnicii fac cu rândul în vamă, la standurile unde sunt împărţite supă, ceai, cafea, sandviciuri.
Asociaţii caritabile au instalat şi ele corturi unde oferă pături, haine groase, produse de igienă, hrană pentru oameni, hrană pentru animale, cuşti pentru transportul animalelor de companie.
Chiar şi noaptea, oamenii din Isaccea aşteaptă în vamă, lângă oalele cu mâncare caldă, aduse de acasă, să vină bacul de la Orlivka. Procedurile vamale, care se desfăşoară în corturi, durează în jur de o oră. După ce trec de control, refugiaţii sunt preluaţi cu maşini sau microbuze şi conduşi în adăposturi amenajate de primării sau de parohii, în judeţele Tulcea şi Constanţa.
Versurile Emmei Lazarus, gravate pe Statuia Libertăţii, se potrivesc, în aceste zile, pentru toate porţile de la graniţa României care se deschid larg pentru oamenii care fug de război. „Trimiteţi pe-ai voştri sărmani, oropsiţi, pe cei în genunchi suspinând Libertate!, pe voi, fără casă, de-acasă goniţi, săraci ce-a lor ţară nu-i mai încape”.
La Isaccea, speranţa încălzeşte, la propriu, sub forma corturilor, păturilor, aburului de ceai şi cafea şi a limbii ucrainene vorbite de translatori, pe care refugiaţii o aud de cum păşesc în România și, odată cu ea, în Uniunea Europeană.