Curtea mănăstirii Putna a fost plină azi-noapte. Fete în strai popular, copii, tineri și bătrâni, bărbați și femei, cu toții au venit să participe la slujba de Înviere oficiată de Arhimandritul Melchisedec Melnic în lăcașul ridicat în 1469 de Ștefan cel Mare, domnitor al cărui mormânt se și află aici.
Toți cei veniți aici au luat lumină și au cântat ”Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând”
Printre cei prezenți s-au aflat și refugiați ucraineni de etnie română veniți care, potrivit Părintelui Arhimandrit, au venit să se adăpostească la mănăstire, dar care, din considerente care țin de viața lor privată, nu au dorit să se expună.
Mulțumiri din Ucraina pentru preoții din mănăstirile moldovenești
De altfel, ajutorul dar de preoții din mănăstirile din nordul Moldovei a fost remarcat și lăudat de un preot ortodox la Catedrala Sfântului Volodimir din Kiev, Oleksandr Shmuryhin, cel care a vrut să le transmită în Vinerea mare, un mesaj românilor, prin intermediul corespondentului Libertatea în capitala Ucrainei.
„Vreau să știți ceva de la mine – mulți dintre cei care se întorc au numai cuvinte de laudă față de poporul român. Așa am aflat și eu, cu plăcută surprindere, că țara voastră, alături de Polonia, ne-a ajutat enorm în aceste momente grele. Cu ajutoare umanitare, cu găzduirea refugiaților, dar mai ales felul în care preoții români au ajutat poporul ucrainean refugiat pe la mănăstirile din România. Să știți că noi nu vom uita asta niciodată.”, a spus părintele ucrainean.