ComenteazăDrumul care duce spre biserica din piatră constă în urmele de roţi lăsate de maşinile care au trecut pe aici. E un drum de pământ şi iarbă, care dispare şi reapare în funcţie de distribuirea tufelor de ciulini pe traseu. Singurele indicatoare sunt pictate de mână, cu roşu şi albastru, direct pe pietre. O placă de beton, rectangulară, reprezintă punctul de reper spre care te îndrumă sătenii. „Veţi vedea un pietroi… Apoi faceţi dreapta…”.
Lângă pietroi, pasc oile, iar ciobanul care le veghează e bucuros să dea explicaţii. „Nu v-aţi rătăcit, pe aici o ţineţi tot aşa, pe lângă pădure”. Pe pajişte, unde nu sunt oi, se văd ulii, aşezaţi la pândă, după rozătoare mici. Nici o altă pasăre nu îndrăzneşte să cuibărească în zonă. O vulpe îşi flutură coada pe după nişte bolovani.
O scară spre cer
Biserica a fost săpată într-un perete de stâncă, în jurul anului 383. Avea două niveluri, însă doar „etajul” a rezistat vremii. O scară de lemn, fixată cu sârmă şi cuie, asigură accesul la tunelul lung de peste 30 de metri. Se văd morminte scobite în piatră şi mici altare. Poţi doar să-ţi imaginezi la ce-au folosit adânciturile din peretele calcaros, pentru că etichete nu există.
Situl de la Dumbrăveni conţine una dintre cele mai vechi mărturii ale creştinismului pe teritoriul ţării noastre. În anii 80, cercetările arheologice au stabilit că această biserică a fost locuită în secolele IV-VI şi apoi din nou, în secolele IX-XI. Era un adăpost pentru călugări, în faţa prigonitorilor de orice fel. Mai târziu, unii istorici susţin că peştera a fost folosită de tâlhari sau chiar de turci, care şi-ar fi ascuns în ea prăzile de război, notează publicaţia locală Ct100.ro.
O altă mănăstire a fost ridicată în apropiere
În prezent, biserica rupestră pare să fie lăsată cu totul în voia naturii aspre a Dobrogei. Teoretic, de conservarea şi punerea ei în valoare ar trebui să se ocupe Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie din Constanţa. Dar, conform site-ului oficial al acestei instituţii, obiectivul din Dumbrăveni nu se numără printre priorităţile muzeului.
Arhiepiscopia Tomisului a sfinţit, acum mai mulţi ani, o mănăstire nouă de călugări în Dumbrăveni, explicând, potrivit sursei citate, că mai mult nu poate face în zonă, pentru că nu-i permite legea patrimoniului cultural naţional.
Pericolul e ca apa şi îngheţul să-şi ducă mai departe opera de eroziune şi să şteargă, puţin câte puţin, creaţia călugărilor dobrogeni. Tristeţea e că acest loc riscă să dispară înainte ca românii să-l cunoască şi să-l preţuiască în toată frumoasa lui sălbăticie, laolaltă cu amintirea acelor primi creştini care în singurătate găseau suficientă credinţă cât să modeleze munţii.