- Aici, lumânările de Paște alungă umbre mai întunecate decât oriunde.
- Aici, în primii ani ai comunismului, oamenii erau reeducați într-un experiment monstruos, unde li se cerea să se lepede și de religie.
- „Aici, de Paște, erau puși să joace, pe roluri, într-o mascaradă a răstignirii. Un fals preot îi «împărtășea» cu urină și fecale”, povestesc cei care păstrează vie memoria locului.
- Aici, părintele Iustin Pârvu considera că este pentru România echivalentul Sfântului Mormânt.
- Cum a arătat, în 2019, slujba de Paști la Memorialul Închisoarea Pitești, într-un reportaj realizat pentru publicul Libertatea de Maria Andrieș, Sorin Cioponea (foto) și George Capoeanu (video).
Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la Revoluția din 1989. Cu 30 de ani în urmă, românii se duceau la biserică pe ascuns, își făceau cruce pe ascuns, sărbătoreau Paștele prin muncă, vorbeau despre Înviere în șoaptă.
În amintirea acelor vremuri și a oamenilor care au suferit în numele iubirii de țară și de Dumnezeu, Libertatea a fost la slujba de Înviere de la Memorialul Închisoarea Pitești. Adică într-una dintre cele mai întunecate închisori din vremea comunismului.
Slujba s-a ținut în paraclisul amenajat chiar în camera de tortură, acolo unde, între 1949 și 1952, mii de deținuți politici erau obligați să se lepede de Dumnezeu și să participe la așa-numitele liturghii negre.
„La noi în oraș s-a întâmplat și nu știam”
„…lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o”. Evanghelia după Ioan, cea mai poetică dintre evanghelii, răsună în noaptea de Înviere pe holurile fostei închisori comuniste de la Pitești. Cu zeci de ani în urmă, exact în acest loc, exact în această cameră, Camera 4 – Spital, un deținut a zărit printre gratiile crucea unei biserici din oraș. Și imaginea asta, mărturisea mai târziu Gheorghe Stănică, l-a ajutat să reziste torturilor la care a fost supus luni în șir.
„Era la noi în oraș. La noi în oraș se întâmpla asta. Cine să știe? Nu vorbea nimeni. Nu puteai să te apropii”, șoptește o bătrână, îmbrăcată în negru, cu broboadă.
Mulți dintre piteșteni au aflat abia după Revoluția din 1989 ce s-a petrecut, de fapt, în închisoarea care se află în plin oraș, o despart de bulevard doar o alee cu brazi.
Peste 1000 de oameni au fost închiși și torturați aici, majoritatea, studenți, majoritatea, credincioși. Închiși pentru credința lor și pentru că reprezentau viitorul elitei intelectuale din România.
Au fost luați de pe stradă, din sala de curs, de acasă și supuși „reeducării prin tortură”.
Paraclisul cu icoane alb-negru
În Camera 4 – Spital, unde ar fi trebuit să se afle infirmeria, deținuții erau adunați și chinuiți unul câte unul. În mijlocul camerei erau câteva mese, acoperite cu un cearșaf alb. Acolo erau judecați. Bătăile durau zile în șir. După ce era bătut, deținutul fie rămânea într-o baltă cu sânge, fie se târa pe unul din paturile suprapuse din cameră. Dar nu erau doar bătăile.
Maria Axinte, istoric de artă, cea care a avut inițiativa înființării Memorialului Închisoarea Pitești, a reușit să amenajeze un paraclis în acest loc. “Foștii deținuți, care vin în vizită, spun că locul s-a luminat, acum, după ce a fost pus un altar și icoane”. Preoții slujesc în fiecare duminică și de sărbători.
„Foarte bine că ați venit aici”, spune o femeie de vreo 70 de ani, aranjând gulerul de hârtie al lumânării. „Ați auzit de părintele Iustin Pârvu, duhovnicul României? Și el a fost închis de comuniști. Și spunea, să scrieți acolo ce vă spun, spunea părintele Iustin că Sfântul Mormânt și locul ăsta sunt cele mai sfinte locuri din lume”.
Pe altar sunt perdeluțe cu motive naționale, cusute de mână. Pereții sunt albi, goi. Pe una din laturi, singura podoabă e un panou cu poze ale oamenillor care au suferit aici, au suferit atât încât, și asta a spus-o tot părintele Iustin, „moartea li se părea ca o nuntă”. Pozele sunt alb-negru. De fapt, sunt poze cu privirile tinerilor care au coborât în infern aici. Priviri neînfrânte. Au fost fotografiați înainte de a fi zvârliți în iad. E ca un giulgiu cu amprentele a zeci de chipuri. Icoana noastră, a românilor.
Pozele cu tinerii închiși și torturați, așezate pe perete, lângă icoane
Liturghiile negre
Acum locul miroase a tămâie și a pâine proaspătă. N-au fost doar bătăile. Cu peste 60 de ani în urmă, deținuții erau forțați să participe la liturghii negre și la alte ritualuri satanice.
De Paște, erau puși să joace, pe roluri, într-o mascaradă a răstignirii. Un fals preot îi împărtășea cu urină și fecale. „N-au lipsit nici spinii aduși de gardieni, nici bâtele care au înlocuit ramurile înverzite de salcie și n-a lipsit nici judecata lui Ponțiu Pilat din Pitești, care l-a osândit la răstignirea în batjocură pe hârdăul cu excremente. Și toate acestea pe fondul înjurăturilor și cântecelor obscene. (…) Fiecare ne-am dorit însă propria răstignire, intrarea în neființă cu price preț, chiar acela suprem, de pierdere a mântuirii sufletului”, scria unul dintre deținuți.
Cozonaci la masa umbrelor
În jur de o sută de oameni s-au strâns în Camera 4 – Spital, unii stau pe hol. Cei în vârstă stau pe scaun sau pe o bancă lungă de lemn. Din celulele alăturate se aud râsete de copii. Un grup de tineri în costume naționale dă răspunsurile preotului. Singura lumină e cea a lumânărilor de la altar și din mâinile oamenilor, lumânări groase, din ceară adevărată.
Închisoarea comunistă de la Pitești a funcționat până în 1977, apoi a fost transformată în clădire de birouri. Camera 4 – Spital a devenit loc de arhivat documente.
În 2011, Maria Axinte a descoperit memoria acestei clădiri și, împreună cu un grup de tineri cercetători, a înființat Memorialul Închisoarea Pitești. Din 2014, locul se poate vizita. Gratuit, cu ghid.
Credincioșii sărută Evanghelia. E liniște. Poți auzi umbrele jucând pe tavanul imaculat. Hristos a înviat! Femeile dau ofrande, vin pentru împărtășanie, flori, lumânări.
Pe masa din hol așteaptă să fie binecuvântate platouri cu pască, ouă și cozonaci. Acesta este trupul nostru, care se frânge. Faceți acest lucru în amintirea noastră.
Deținuții erau întinși cu fața pe ciment și erau bătuți, cu răngi de fier și cu bate, scria Virgil Ierunca, în cartea lui Fenomenul Pitești, “așa cum se toacă bucăți de carne”.
Scopul torturii nu era să ucidă corpul, ci spiritul.
Adevărat a înviat!
„Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume”.
În unii oameni, în unele popoare, lumina rămâne pânâ la sfârșitul timpurllor.
Citește și:
FOTO și VIDEO | Imagini tulburătoare cu românii care își fac Paștele în Suedia, în corturi