- Pe 20 ianuarie 2014 în Apuseni se prăbușea avionul sanitar pilotat de Adrian Iovan.
- Zona era izolată și operațiunea de transport de organe pentru transplant a devenit ea însăși o tragedie.
- Avionul n-a putut fi depistat. A fost găsit după ore de la prăbușire, de trei moţi din Trifești.
- Pilotul Adrian Iovan murise, alături de studenta Aurelia Ion. Ceilalți au fost salvați, printre ei și doctorul Radu Zamfir, numit recent șef al Agenției Naționale de Transplant.
- Locul accidentului a devenit, practic, megatehnologizat, semnalul de internet fiind astăzi excelent. Mergi pe asfalt, cu mașina, până pe la 1.300 de metri altitudine, la doar 500 de metri de locul accidentului aviatic.
- Dintre salvatori, Gheorghe Trif, Argentin Todea şi Gheorghe Giurgiu, ultimii doi au emigrat în Anglia, ca șoferi de TIR.
de Mihai Toma
România modernă a trecut de la ”Drumul lui Horea” la ”Drumul lui Iovan”. E un drum inaugurat în octombrie 2018, lung de 12 kilometri. Se trece prin Buteşti, Giurgiuţ şi Zânzeşti și poartă numele pilotului avionului prăbuşit în Munţii Apuseni în accidentul aviatic din urmă cu cinci ani.
Drumul vechi, de pământ, se numea ”Drumul lui Horea”.
”Drumul lui Iovan”, foarte abrupt, trece peste Pasul Ursoaia, e spectaculos de-ți taie respirația, traversând o zonă idilico-bucolică, până la o altitudine de aproximativ 1.500 metri.
Asfalt de 6.000.000 de lei spre creierii munților
De unde se termină asfaltul, drumul continuă prin pădure, pe mai bine de un kilometru. Nu e nici greu, dar nici ușor să ajungi la locul unde s-a prăbuşit, în 20 ianuarie 2014, pe Dâmbul Bumbului, aproape de Vârful Petreasa (1.564 de metri), avionul pilotat de Adrian Iovan. Acesta și studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în acel tragic accident aviatic.
Drumul uşurează accesul la locuinţe pentru aproximativ 300 de oameni din satele izolate ale comunei Horea. Lucrările de reabilitare au fost începute în 2015.
6 milioane de lei a costat ”Drumul lui Iovan”, bani acordaţi de Guvern
Frica de lupi, de urși și de Dumenezeu
Locul accidentului a devenit, practic, megatehnologizat, semnalul de internet fiind excelent. Mergi pe asfalt, cu mașina, până pe la 1.300 de metri, iar prin pădure poți merge la pas, într-o ușoară ascensiune, cu frică doar de Dumnezeu, de lupi și vulpi, mai puțin de urși. Toată lumea ne spune că sunt doar câteva exemplare în blânzii Apuseni.
Vara, probabil că e o plăcere să te plimbi într-un pelerinaj până aici. Dar acum abia am ieșit din iarnă, zăpada a început să se topească acum două săptămâni.
Nea, noroi, sute de brazi rupți care pun barieră drumului
Sincer, am fost la un pas de a renunța. Pe 22 aprilie, în jurul orei 10.00, nu erau mai mult de 2 grade Celsius. Iar neaua combinată cu noroi și brazii rupți de la atâta zăpadă de peste iarnă – 2 metri, conform localnicilor – ne blocau, din loc în loc, urcușul. Până la urmă, am descoperit locul căutat.
Unde s-a prăbuşit avionul, la granița dintre Alba și Cluj, pe teritoriul comunei Măguri-Răcătău, pe 19 iulie 2014, moţii au ridicat un altar din lemn, de 12 metri pătraţi, au făcut o cruce. În fiecare an, de 20 ianuarie, sunt organizate slujbe de pomenire în memoria celor două victime ale tragediei aviatice.
Ne-am recules și noi, am aprins o lumânare, am vărsat o lacrimă.
Foișorul și capela, ai căror pereți sunt plini de icoane, poze, flori, lumânări ori coroane, erau încă acoperite de zăpadă.
„Căpitane, să mai cobori la Albert, să-l vezi cum crește, ca să nu te doară”
Iar mesajele sunt încă vii și emoționante. „Drum lin, căpitane”, scrie pe cruce.
Coroana pe care au adus-o Romanița, fosta soție a lui Adrian Iovan, și micul Albert, e acolo: „Poate din cer, pe avion stelar/ La manșă cu luceafărul de seară/ Să mai cobori la Albert, și, arar/ Să-l vezi cum crește, ca să nu te doară”.
Copii de moți care au desenat și o inimioară, și o coroană de spini
Undeva sus, ascuns pe lemnul altarului, patru copii de moți, școlari de clasă primară, au scris câteva cuvinte înduioșătoare pe o foaie dictando: „Ioana, Tinu, Alina și Horia/ NE PARE RĂU CĂ AȚI AVUT UN NECAZ MARE”. Țâncii au desenat și o inimioară, și o coroană de spini!
Derivă, delir și semnal full
Ne-am pus un pic, dar doar un pic, în situația lui Adrian Iovan și a pasagerilor, în momentele dinainte să așeze avionul pe acel vârf, cum au stat acolo iarna, în frig, în zăpadă, în derivă și delir, în acea pustietate unde puteau fi atacați de fiarele înfometate. Sincer, nu e un loc unde ai vrea să zăbovești.
Ne-am întors și am tras mereu cu coada ochiului la semnalul aparatelor mobile. Semnal full, dacă ar fi fost să rămâi azi blocat acolo, era simplu!
Romanița: „Până în 2014, nu fusesem în Apuseni. Vom veni aici cât vom mai putea”
În ianuarie, fosta soție a lui Adrian Iovan, Romanița, nu a mai putut urca până pe vârf, la locul accidentului. Parastasul de cinci ani, la care au participat zeci de oameni, s-a făcut ceva mai jos, asta doar după ce s-a înlăturat zăpada cu utilaje speciale.
Romaniţa Iovan: „Pentru Albert este esenţial să venim aici, să-l comemorăm pe tatăl lui. El al cincilea an când urcăm în Apuseni. Vă mărturisesc că până în 2014 eu nu fusesem în Apuseni. Soarta ne-a pus în această situaţie şi venim aici şi vom veni cât vom putea”.
Salvatorii, șoferi de tir în străinătate
Vă aduceți aminte câte probleme au fost acum cinci ani cu localizarea locului accidentului?
Avionul fost găsit după ore de la prăbușire, de trei moţi din Trifești, Gheorghe Trif, Argentin Todea şi Gheorghe Giurgiu. Ultimii doi lucrează pentru o firmă din Arad și sunt plecați acum la muncă în străinătate, ca șoferi de TIR. Azi sunt în Anglia.
„Și eu, și Gheorghe Giurgiu lucrăm la același patron. Am plecat din cauză că nu mai aveam ce face acolo. Cu lemnul s-a terminat, cu animalele nu o scoteam la capăt. Știți de ce am plecat? Că se fură, domnule? Se fură toată țara! Mi-am luat toată familia, soția și cei trei copii, nu mai e nimeni acolo. A rămas doar căsuța, de care are grijă un fin! În câțiva ani, n-o să mai fie nimeni prin acele locuri, se duc toți moții la muncă în străinătate”, ne-a spus Argentin Todea, care se pregătea să plece într-o cursă Germania – Franța – Anglia.
Titlul de cetățean de onoare al județului Cluj nu le-a fost de ajutor cu nimic. Iar cei au făcut ei acum cinci ani, au făcut pentru că așa le era scris să facă: ”Azi, nu cred că mai se pierde nimeni acolo. Avem drum, aveam și eu semnal și internet, acasă”. Moții nu sunt mai cu moț degeaba.