Schimbarea modalității de împărțire a aghesmei mari la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” Vaslui, ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare, s-a lăsat cu îmbulzeală între credincioșii așezați la coadă încă de la primele ore ale dimineții.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Dacă, în ultimii ani apa sfințită era îmbuteliată în sticle de către reprezentanții bisericii, tocmai în ideea evitării înghesuielii, anul acesta împărțirea s-a făcut din trei căzi din plastic de 1.000 de litri fiecare. Amplasarea  acestora într-un balcon al bisericii noi unde se țin slujbele a creat probleme celor care se ocupau să toarne agheasmă în sticlele oamenilor, cu ajutorul unor căni și pâlnii.

Îmbrâncelile cele mai mari au fost în zona ieșirii din biserica unde s-a ținut slujba, în condițiile în care se formase deja rândul afară și cu care enoriașii s-au intersectat. În consecință, au apărut, inevitabil, și țipetele și acuzele din partea unor credincioși.

„Nu este corect ceea ce se întâmplă. Noi stăm afară de câteva ore și înghețăm, iar cei care ies din biserică se bagă în fața noastră. Să respecte rândul. Nu mai zic de cei care au venit cu sticle de cinci litri, de parcă fac borș cu agheasmă”, ne-a spus unul dintre credincioși.

Alți enoriași, mult mai inspirați, au evitat zona respectivă și au dat sticlele reprezentanților bisericii, pentru a le umple, peste balustrada balconului. Toate acestea s-au petrecut în gerul specific Bobotezei, după ce preoții s-au retras în biserică imediat ce au terminat slujba de sfințire a apei.

Citește și:

VIDEO / Tinerii vor să învețe despre trecut. „Experimentul Pitești să fie predat la școală!”

Urmărește-ne pe Google News