Gazeta Sporturilor scrie că lucrările la stadionul din Giulești au început mai târziu din cauze administrive. Obținerea avizelor, contestațiile și neînțelegerile au dus la amânarea stadionului Rapid.
Săptămâna aceasta, stadionul Rapid a fost demolat săptămâna aceasta, după cum arată imaginile surprinse din dronă de Compania Națională de Investiții.
Întreaga construcție a fost pusă la pământ și urmează să fie ridicată fundația noii arene.
Potrivit sursei citate, noul stadion Giulești „Valentin Stănescu” va avea 14.000 de locuri. Pe lângă terenul de fotbal, complexul va mai cuprinde: spații de cazare pentru 28 de persoane, spații administrative, mazagine, zonă de food, sală de conferințe și zonă VIP, o pistă de atletism sub tribune, o sală de sport aflată sub peluză.
În scurt timp, se va depune documentația pentru obținerea autorizației de construire.
Valoarea lucrărilor este de aproximativ 29 milioane de euro.
În schimb, lucrările avansează rapid la stadionul din Ghencea. Munca a început în februarie, iar acum o bună parte a fundației a fost terminată.
Potrivit proiectului, noul stadion Steaua va avea 31.254 de locuri.
Pe lângă terenul de fotbal, complexul va mai cuprinde: spații de cazare pentru 48 de persoane, restaurant, muzeul Clubului Sportiv al Armatei, spații VIP, sală de forță și de recuperare, punct medical de prim-ajutor, sala de conferințe, magazine, spații tehnice și birouri.
Ordinul de începere a lucrărilor de execuţie a fost emis pe 25 februarie 2019.
Stadionul va avea o suprafaţă construită de 82.000 mp, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 64,5 milioane de euro.
Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.
sursă foto: Facebook Compania Națională de Investiții
Citește și: