Situație nemaintâlnită într-un cartier din localitatea vasluiană Rafaila. Zece minute de ploaie torențială a măturat totul în cale și a făcut ca zece locuințe să fie inundate și mâlite de puhoaiele de apă scurse de pe versanți în vatra satului. Râul Stemnic a crescut într-un ritm foarte rapid astfel încât oamenii au abandonat totul și au urcat de frică în podurile caselor pentru a se salva. În doar câteva zeci de minute, povestesc localnicii, nivelul apei a depășit doi metri, ajungând aproape cât gardurile gospodăriilor. La un moment dat, râul, care în mod normal are doar câțiva zeci de centimetri, creștea din vale în deal pe o lungime de peste o sută de metri.
”Nimeni nu a mai văzut așa ceva. Nivelul apei a crescut într-un ritm amețitor. Oamenii au lăsat tot, bunuri sau animale, și s-au urcat în podurile locuințelor. În case apa a ajuns și la 70 de centimetri, mâlindu-le. Cât am intervenit cu cei de la Comitetul Local pentru Situații de Urgență (SVSU), am rupt gardurile pentru ca apa să se poată retrage din curțile și locuințele inundate”, a declarat, duminică, pentru Libertatea primarul comunei Rafaila, Constantin Fânariu.
Potrivit autorităților, apa s-a retras în aproximativ două ore, lăsând în urmă dezastrul. Oamenii, ajutați și de pompieri și de angajații SVSU, au început evacuarea apei și a mâlului din locuințe. Din fericire, nu există case care să nu mai poată fi locuite, deși în interiorul celor zece locuințe a fost prăpăd.
Pe lângă locuințele inundate, viitura a mai rupt și mai multe podețe și a umplut cu aluviuni cinci fântâni. În aceste condiții, oamenii din acea zonă au rămas fără apă potabilă. De aceea, autoritățile locale au început să le asigure, de duminică, apa necesară pentru traiul de zi cu zi.
Sâmbătă, inundațiile au făcut prăpăd în mai multe zone din țară. Cele mai afectate au fost tot regiunile lovite de furia apelor săptămâna trecută. Pompierii au intervenit aproape toată noaptea în Vaslui, Bacău și Argeș.
Hidrologii au emis un cod portocaliu de inundații, valabil până luni, ora 24:00, pentru bazine hidrografice din 13 județe: Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sfântu Gheorghe (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov).
Totodată, duminică dimineață, meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi, valabil pentru aproape jumătate de țară, până marți seară, la ora 21:00. Codul portocaliu este valabil pentru 18 judeţe din partea de sud a ţării, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei, sudul şi vestul Transilvaniei precum şi jumătatea de sud a Banatului şi în sud-vestul Moldovei. În acest interval vor fi ploi abundente, se vor acumula cantităţi de apă de 40-50 de litri pe metrul pătrat şi pe arii restrânse 70 de litri/mp, potrivit ANM.
CITEȘTE ȘI: