Un bărbat este cel care a făcut descoperirea, atunci când își plimba câinele, ulterior anunțând autoritățile.
„La data de 29 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 50 de ani, din comuna Bâlteni, cu privire la faptul că, în timp ce plimba câinele, pe raza localităţii, în zona unei foste staţii de carburanţi, ar fi găsit un craniu ce pare a fi uman. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, iar în urma cercetării locului faptei a fost identificat un craniu cu aspect uman, iar în proximitatea acestuia, pe o suprafaţă de până la 25 de metri, au mai fost identificate şi alte fragmente osoase”, informează, marţi, oficialii Poliţiei Judeţene Gorj.
Tot în aceeași zonă s-au găsit articole vestimentare de femeie, o pereche de ghete din cauciuc şi un ceas de damă.
Bunurile care au fost identificate s-au ridicat de la fața locului. Fragmentele de os au fost trimise Serviciului de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării unei constatări medico-legale şi ulterior unei expertize antropologice pentru stabilirea cu exactitate a provenienţei acestora.
De asemenea, un dosar penal a fost deschis în acest caz, pentru ucidere din culpă, fiind făcute cercetări pentru identificarea persoanei ale cărei rămăşiţe au fost descoperite lângă benzinăria abandonată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro