„Resturile recuperate de la o rachetă care a aterizat în Harkov, Ucraina, la 2 ianuarie 2024, provin de la o rachetă din seria Hwasong-11 a RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană)” şi încalcă embargoul asupra armelor impus Coreei de Nord, se precizează în raportul de 32 de pagini.

Observatori care au mers recent în Ucraina spun că nu au găsit dovezi că racheta este de fabricație rusească.

De asemenea, potrivit raportului, aceștia „nu au putut identifica în mod independent de unde a fost lansată racheta şi nici de către cine”.

Într-un raport din 25 aprilie, adresat Comitetului pentru sancţiuni împotriva Coreei de Nord al Consiliului de Securitate al ONU, se precizează că „informaţiile privind traiectoria furnizate de autorităţile ucrainene indică faptul că a fost lansată de pe teritoriul Federaţiei Ruse”, iar „o astfel de locaţie, în cazul în care racheta se afla sub controlul forţelor ruseşti, ar indica probabil că a fost achiziţionată de către cetăţeni ai Federaţiei Ruse”.

Reuters precizează că misiunile Moscovei și Phenianului la ONU nu au răspuns solicitărilor de a comenta aceste informații.

Din 2006, Coreea de Nord este vizată de sancțiunile ONU din cauza programelor sale balistice şi nucleare.

Coreea de Nord a fost acuzată de SUA și alte țări că a furnizat Rusiei arme pentru ca aceasta să le folosească în războiul din Ucraina. Acuzațiile au fost negate atât de Phenian, cât și de Moscova.

Secretarul de stat american Antony Blinken a reiterat luni aceste afirmații în timpul unei dezbateri la o sesiune specială a Forumului Economic Mondial (World Economic Forum – WEF) care se desfăşoară în Arabia Saudită.

„Este corect să spunem că China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. Iranul o face. Coreea de Nord o face”, a spus șeful diplomației americane.

Rusia a folosit dreptul de veto, luna trecută, la reînnoirea anuală a mandatului experţilor care monitorizează sancţiunile ONU. Aceștia monitorizează de 15 ani aplicarea sancţiunilor asupra Phenianului, iar mandatul actualului grup expiră marţi.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News