„Ca urmare a atacului cu drone din Rusia din această noapte, epava unei drone doborâte a fost găsită în apropierea clădirii Radei Supreme. Nu s-au găsit pagube”, se precizează într-un mesaj publicat sâmbătă dimineață pe canalul de Telegram al Parlamentului ucrainean, alături de mai multe fotografii.

Anterior, Forțele Aeriene ucrainene au anunțat că Rusia a lansat 67 de drone într-un atac la nivel național în timpul nopții.

„Ca urmare a luptei antiaeriene, 58 de UAV-uri de atac au fost doborâte. 6 drone – au părăsit spațiul aerian controlat al Ucrainei, zburând în direcția Rusiei, Belarusului și a regiunii Luhansk ocupate temporar. Încă trei UAV-uri inamice au fost pierdute (…) (probabil au căzut sub influența dispozitivelor de război electronic)”, au transmis Forțele Aeriene ale Ucrainei, pe Telegram.

Potrivit autorităților de la Kiev, dronele au fost lansate de Rusia din Kursk, Yeisk și din Crimeea.

Apărarea aeriană ucraineană a acționat noaptea trecută regiunile Vinița, Rivne, Hmelnițki, Kiev, Kirovograd, Mikolaiv, Chernihiv, Cerkasî, Sumî, Herson și Poltava, au mai precizat Forțele Aeriene.

Foto: t.me/verkhovnaradaofukraine

Urmărește-ne pe Google News