Instituția de reglementare ar trebui să recomande în următoarele zile folosirea vaccinului AstraZeneca inclusiv pentru persoanele de peste 65 de ani, a declarat miercuri ministrul german al sănătății, Jens Spahn, citat de Reuters.

Datele disponibile din Marea Britanie arată că vaccinul funcționează „foarte bine” în cazul vârstnicilor, a adăugat Spahn, care a precizat că a cerut autorității responsabile să își ajusteze recomandările.

„Dacă vom putea vaccina persoanele de peste 65 de ani cu AstraZeneca, asta ar grăbi mult lucrurile și i-ar proteja mai rapid pe cei mai vulnerabili”, a spus ministrul.

Politica actuală a Germaniei prevede administrarea vaccinului AstraZeneca doar persoanelor sub 65 de ani, autoritatea de reglementare invocând datele insuficiente privind eficiența serului în cazul vârstnicilor.

Anunțul ministrului a venit după ce, duminică, mai mulți oficiali din landurile germane au cerut schimbarea acestei politici.

Reticența cu care Berlinul a privit serul AstraZeneca a îngreunat substanțial administrarea acestuia. Potrivit The Guardian, două treimi din cele 1,4 milioane de doze disponibile în țară erau încă în depozite, luni.

În unele cazuri, medicii au explicat că reticența cetățenilor în fața vaccinului AstraZeneca vine în urma unor reacții adverse mai puternice. Lipsa de apetit a germanilor pentru acest vaccin vine și din cauza unei eficacități ceva mai mici în prevenirea cazurilor de infectare, cel puțin în comparație cu vaccinurile bazate pe ARN mesager, precum Pfizer/BioNTech sau Moderna.

Dar oficialii germani au precizat că situația nu este general valabilă în țară.

În orașul vestic Duisburg, spre exemplu, un purtător de cuvânt a precizat că 50%-70% dintre programările pentru AstraZeneca au fost anulate sau pur și simplu nu au fost respectate.

În Hamburg, al doilea oraș ca mărime din țară, autoritățile au spus însă că nu au întâmpinat prea multă reticență în privința acestui ser. Oficialii au subliniat însă că decizia de a autoriza vaccinul doar pentru anumite categorii de vârstă a încetinit campania de imunizare.

Găsirea unor lucrători esențiali care să accepte vaccinul AstraZeneca, precum cadrele medicale sau pompierii, a fost relativ simplă, prin intermediul sindicatelor.

Dar identificarea altor tineri cu afecțiuni cronice a fost o sarcină mult mai dificilă, autoritățile fiind nevoite să îi invite, prin poștă, sau la telefon, lucru care a cauzat întârzieri considerabile.

Rata de utilizare a AstraZeneca în Franța: doar 24%

Germania urmează astfel exemplul Franței, care a anunțat încă de luni că va permite vaccinarea cu AstraZeneca a persoanelor sub 75 de ani, inclusiv a celor cu afecțiuni cronice.

Înainte de acest anunț, rata de utilizare a acestui vaccin în Hexagon era de doar 24%.

Unul dintre motive este că vaccinul nu s-a bucurat niciodată de o imagine foarte bună în Franța. Acum o lună, chiar președintele Emmanuel Macron declara, într-un interviu acordat Financial Times, că serul pare a fi în mare parte ineficient în cazul persoanelor de peste 65 de ani.

Între timp, Macron a asigurat că și-ar face fără dubii vaccinul AstraZeneca dacă acesta i-ar fi oferit.

Autoritățile speră acum să accelereze campania de imunizare. În acest scop, în campanie au fost înrolați și medicii de familie, iar în curând, vaccinul va putea fi administrat și în farmacii.

Ministrul francez al sănătății Olivier Veran a anticipat că autoritățile ar putea să administreze 6 milioane de doze în luna martie, de două ori mai multe decât cele administrate în primele două luni ale anului.

Și România schimbă politica

Duminică, și oficialii de la București au semnalat că vor face schimbări în privința categoriilor de vârstă care pot fi vaccinate cu AstraZeneca.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat, duminică, că se impune creșterea pragului de vârstă la 65 de ani pentru administrarea vaccinului, motiv pentru care a făcut o solicitare în acest sens către organele abilitate.

Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul în condițiile în care, în luna martie, din cele 2,63 de milioane de doze de vaccin care ar urma să intre în România, 1,2 milioane sunt de la AstraZeneca.

„Avem în vedere fie creșterea pragului de vârstă la 65 de ani, fie eliminarea completă. Cred că toate datele recomandă în acest moment această creștere a limitei la 65 de ani sau eliminarea ei”, a spus Gheorghiță.

 
 

Urmărește-ne pe Google News