Pentru realizarea acestei statistici au fost chestionaţi 4500 de patroni de hoteluri de peste tot din lume. Aceştia spun în primul rând că francezii nu cunosc limbi străine şi din această cauză sunt văzuţi ca nepoliticoşi.
„Francezii nu pleacă des în străinătate, 90 la sută dintre aceştia călătoresc numai în ţară. Când sunt plecaţi în afară sunt un pic stresaţi, nu sunt obişnuiţi cu lucrurile şi de aceea au acel aer de aroganţă”, a afirmat Directorul de Marketing al agenţiei Expedia, Timothee de Roux.
Ei mai sunt acuzaţi că, în general, cheltuiesc mai puţin decât ceilalţi turişti şi nici nu lasă bacşişuri. De Roux comentează ca francezii nu sunt obişnuiţi să lase bacşişuri mari în localuri, având în vedere că în Franţa sunt deja incluse în nota de plată şi de aceea sunt consideraţi zgârciţi, în comparaţie cu alte naţionalităţi.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre fiica Maiei Morgenstern, Cabiria. Cu ce se ocupă tânăra de 25 de ani, care pozează adesea în ipostaze provocatoare pe internet
Viva.ro
După divorțul de Augustin Viziru, Oana Mareș s-a retras din showbiz și viața i s-a schimbat la 180 de grade. A născut în secret, are o afacere profitabilă și cele mai recente fotografii cu ea au făcut furori
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
FANATIK.RO
Patru zodii care vor trăi pe picior mare în februarie. Se anunță bani frumoși pentru ele
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Imagini de la staţiile de alimentare din Bulgaria: benzina şi motorina, mult mai ieftine decât în România
HOROSCOP
Horoscop 17 ianuarie 2025. Gemenii nu au chef astăzi să facă ceea ce știu că le este necesar, pentru că nu vor să suporte această presiune