În contextul în care tensiunile continuă să crească în Orientul Mijlociu, după mai bine de șase luni de război între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, cetăţenii francezi sunt îndemnaţi să evite orice călătorie în această parte a lumii.
MAE francez cere, de asemenea, „repatrierea familiilor agenţilor diplomatici de la Teheran” şi suspendarea misiunilor oficialilor francezi în țările enumerate. Decizia a fost „convenită în cadrul unei reuniuni de criză”, a precizat Parisul.
Recomandarea intervine într-un moment în care regimul islamist de la Teheran ameninţă să lovească Israelul, pe care îl acuză de atacul comis la 1 aprilie asupra Consulatului Iranului de la Damasc, soldat cu moartea a 16 persoane, printre care şapte membri ai Gardienilor Revoluției. Israelul nu şi-a confirmat implicarea în acest atac.
„Regimul malefic (din Israel – n.r.) a făcut o greşeală (…) şi va fi pedepsit”, a ameninţat liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, într-un discurs transmis în direct cu ocazia Eid al-Fitr, sărbătoarea care marchează sfârşitul lunii musulmane de post Ramadan.
Anterior, Ambasada SUA la Ierusalim a anunțat că angajaților guvernamentali americani li s-a recomandat să nu călătorească în afara zonelor metropolitane din Ierusalim, Tel Aviv sau Be’er Sheva.
Angajații și cetățenii americani sunt avertizați că „este în continuare nevoie de prudență și de o mai mare conștientizare a securității personale, pentru că incidentele de securitate au loc adesea fără avertisment”.
Potrivit unei surse citate de The Wall Street Journal, Israelul se așteaptă la un atac al Iranului împotriva sa în următoarele 24-48 de ore. În acest context, armata israeliană și serviciul de informații externe Mossad au aprobat planuri de răspuns în cazul unui atac, inclusiv pe teritoriul iranian. În plus, armata israeliană și-a crescut nivelul de coordonare cu cea americană.