De origine cubaneză, Suarez ar urma să îşi oficializeze candidatura joi, printr-un „discurs important” în fața susţinătorilor săi. El se alătură unei arene deja aglomerate de candidaţi republicani, toţi fiind, în prezent, în sondaje, cu mult în urma fostului preşedinte Donald Trump.
Francis Suarez este, de asemenea, al treilea candidat din statul Florida care şi-a anunţat candidatura, după guvernatorul Ron DeSantis şi Donald Trump.
Donald Trump s-a aflat ieri chiar la la Miami, unde a fost luat în custodie marți, 13 iunie, fotografiat și amprentat înainte de audierea în dosarul în care este cercetat pentru 37 de capete de acuzare, din cauză că a păstrat în mod ilegal, documente de securitate naţională în reședința sa Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida.
Trump a pledat nevinovat. Acesta este al doilea caz penal pentru Trump, care urmează să fie judecat în martie anul viitor, la New York, pentru că a plătit o vedetă de filme pentru adulți, Stormy Daniels, ca să păstreze tăcerea privind relația lor.
În mod paradoxal, problemele juridice nu îi afectează popularitatea printre alegătorii republicani, iar sondajele de opinie îl arată cu mult înaintea rivalilor săi pentru nominalizarea partidului la președinție.
Majoritatea acestor candidaţi se vor confrunta în cadrul unei prime dezbateri, care va avea loc pe 23 august.
Câştigătorul alegerilor primare din cadrul Partidului Republican se va confrunta în noiembrie 2024 cu candidatul ales în cadrul Partidului Democrat, care, cel mai probabil, va fi preşedintele Joe Biden.
Foto: Hepta