UPDATE, ora 13:45 În cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, Frank-Walter Steinmeier a descris vizita făcută în țara noastră drept „o vizită la prieteni”.

„Mă bucur să mă întorc la București. Simți cu fiecare fibră că această este o vizită la prieteni și este o prietenie care a crescut în 30 de ani de bune relații care ne leagă. Când anul trecut m-am aflat aici, la o vizită mai scurtă, într-adevăr am aniversat cei 30 de ani de prietenie româno-germană. Statele noastre sunt strâns legate și acest lucru este și sub aspect politic, economic, cultural și la nivelul societăților civile”, a declarat președintele german.

De asemenea, președintele german a vorbit și despre subiectul aderării României la spațiul Schengen, subliniind că Germania este „de multă vreme de părere că locul României este în spaţiul Schengen”.

„Sunt conștient de faptul că în România, ca și până acum, există o mare așteptare în ceea ce privește statutul de membru deplin al Schengen. Noi suntem de multă vreme de părere că locul României este în spaţiul Schengen și pot să vă asigur să sprijinul nostru de a-i convinge și pe cei care în prezent stau într-o parte că va continua spirjinul nostru”, a mai spus Steinmeier.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Acesta a lăudat și modul în care România i-a primit pe refugiații ucraineni şi gestionarea tranzitului de cereale din Ucraina. „Am un respect maxim pentru acest angajament al României”, a spus Steinmeier.

La rândul său, Klaus Iohannis i-a transmis omologului german aprecierea pentru susţinerea fermă a Germaniei în subiectul aderării României la Schengen.

„Sper că prin demersurile noastre de susţinere a efortului european comun de consolidare a securităţii interne şi a protecţiei frontierelor externe ale Uniunii Europene vom reuşi să finalizăm aderarea României la Schengen, pentru că locul nostru, fără nicio îndoială, este în Schengen”, a spus Iohannis.

UPDATE ora 11.30: Klaus Iohannis l-a primit pe omologul german la Palatul Cotroceni. Cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, urmate de declaraţii de presă comune.

inquamcotroceniiohannissteinmeier013inquamphotosoctavganeaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

***

„Discuţiile celor doi şefi de stat se vor axa pe dezvoltarea şi aprofundarea cooperării româno-germane în toate domeniile de actualitate, în plan politic, de securitate şi economic”, potrivit Administrației Prezidențiale.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Tot miercuri, la Bucureşti, preşedintele german va avea întâlniri şi cu premierul Nicolae Ciucă, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. De asemenea, Steinmeier are planificată şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri.

Joi, va merge la Sibiu

Joi, preşedinţii Klaus Iohannis şi Frank-Walter Steinmeier se vor afla la Sibiu. De la ora 10.00, cei doi oficiali vor participa la manifestările prilejuite de sărbătorirea „Zilei Eroilor”, la Cimitirul Eroilor şi Veteranilor de Război din Sibiu.

Conform agendei preşedintelui Klaus Iohannis, de la ora 11.25, Frank-Walter Steinmeier va fi primit la sediul Primăriei Sibiu.

De la 11.45, cei doi şefi de stat vor avea o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii germane din România, iar de la 12.40 vor vizita Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”. De asemenea, de la ora 14.30, cei doi vor vizita Biserica evanghelică fortificată din comuna Cristian.

Vizita în România a lui Steinmeier se încheie la Timișoara

Preşedintele Germaniei îşi va încheia vizita la Timişoara, vineri, 26 mai. Acesta va fi gazda unui concert la Filarmonica din Timişoara, în contextul în care oraşul este Capitala Europeană a Culturii în 2023 şi va vizita, împreună cu primarul Dominic Fritz, centrul oraşului.

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Oficialul german va vizita şi Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” şi se va întâlni cu reprezentanţi ai minorităţii germane şi ai celei evreieşti.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI