„Suntem foarte bine informați privind ce se întâmplă în România”, a declarat Frans Timmermans, în cadrul conferinței de presă. „Nu pierdeți progresele din justiție. (…) Sunteți la finish, nu o luați înapoi”, a continuat prim-vicepreședintele CE.
Vă redăm mai jos cele mai importante afirmații făcute de Frans Timmermans în timpul conferinței de presă:
- Am avut o zi foarte plină și fructuoasă. Am avut oportunitatea de a discuta cu președinții celor două Camere, cu comisiile Parlamentare, cu președintele și premierul.
- Mesajul meu e următorul: în ultimii 20 de ani ați obținut atât de multe lucruri în ceea ce privește independența justiției în România. E ca și cum ați alergat un maraton și acum sunteți pe ultima sută de metri. Mesajul meu este să alergați în continuare, dar nu începeți să alergați în direcția greșită, alergați spre linia de finish. Nu vă opriți, nu stați pe loc și pentru numele lui Dumnezeu nu alergați în direcția opusă.
- Cel mai important este ca toți cei implicați să lucreze împreună, nu unul împotriva celuilalt. Am convenit cu președinții camerelor, cu premierul că vom intensifica contactele. Voi fi la dispoziția lor zi de zi, dacă e nevoie. Este foarte important să fim în legătură și cu Parlamentul.
- Se pare că sunt oameni care au spus că CE nu a înțeles foarte bine. Ei bine, de acum nimeni nu va avea o astfel de scuză pentru că vom lucra în mod direct. Sunt mereu bine informat și știu exact ce se întâmplă aici.
- Putem rezolva problemele doar dacă toate institutțiile sunt implicate, inclusiv sistemul judiciar. Trebuie să lucrăm pe marginea legilor justiției, pentru a ne asigura că facem totul cum trebuie.
- Atacurile la adresa justiției, în presă și în dezbateri, riscă să creeze impresia în rândul opiniei publice că este o problemă cu justiția. Nu e nicio problemă, sigur că pot exista îmbunătățiri…
- Premierul mi-a spus că există dorința de a ridica MCV înainte de preluarea președinției europene. Am spus că nu este imposibil.
- În ceea ce privește MCV, ambiția noastră e să putem spune în 2019 că putem să oprim mecanismul. Această ambiție nu poate fi pusă în aplicare decât dacă intensificăm eforturile de a pune în aplicare recomandările Comisiei Europene
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans se află, joi în vizită oficială, în România. Oficialul european a avut întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedinţii Parlamentului şi cu premierul Viorica Dăncilă, dar și cu membrii comisiei speciale pentru legile justiției, din Parlament.
La întânirea dintre Timmermans și Iohannis, principalul subiect abordat a fost legate de legile justiției. Șeful statului i-a spus prim-vicepreședintelui Comisiei Europene că eficiența DNA este de necontestat.