„Preşedintele României a subliniat că rămâne puternic angajat în respectarea statului de drept, în garantarea independenţei sistemului judiciar și în sprijinirea luptei împotriva corupţiei. În ceea ce privește legile justiției, Președintele Klaus Iohannis a menționat că își dorește îmbunătățirea acestora, întrucât cetăţenii români au nevoie de legi bune, care să consolideze independența justiției și să garanteze funcționarea statului de drept. De asemenea, Președintele României a precizat că eficiența activității Direcției Naţionale Anticorupţie în domeniul luptei împotriva corupției este de necontestat”, transmite Administrația Prezidențială, într-un comunicat.
Iohannis a mai spus în cadrul întâlnirii că „sistemul judiciar este independent pe deplin și funcţionează eficient, în acest context, menționând că va depune toate eforturile, în limita prerogativelor constituţionale, pentru a asigura funcționarea unui sistem judiciar independent în România și pentru a consolida statul de drept”.
De cealaltă parte, Timmermans a afirmat că efectuează vizita în România în contextul evaluărilor pe care le face Comisia Europeană cu privire la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei. Acesta a spus că, în opinia sa, România a făcut în ultimii ani paşi importanţi în domeniu, însă hiar dacă există un angajament ferm de a finaliza MCV în mandatul actualei Comisii Europene, acest obiectiv va putea fi realizat numai după îndeplinirea integrală a tuturor condiţionalităţilor aferente.
„Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a exprimat apreciere pentru faptul că societatea românească arată o susţinere tot mai mare pentru valorile statului de drept, ceea ce demonstrează că cetățenii își doresc o Românie modernă, europeană, o justiție dreaptă și o societate echilibrată. De asemenea, a menţionat că nu există niciun dubiu că justiţia din țara noastră este independentă, însă atacurile publice din ultima vreme la adresa justiției creează o imagine negativă României. Totodată, oficialul european a exprimat apreciere pentru rezultatele foarte bune obţinute de România în ultimii ani în lupta anticorupţie”, se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans se află, joi în vizită oficială, în România. Oficialul european va avea întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedinţii Parlamentului şi cu premierul Viorica Dăncilă, dar și cu membrii comisiei speciale pentru legile justiției, din Parlament. Acesta se va vedea, la finalul vizitei, și cu reprezentanții sistemului judiciar din România.
FOTO: presidency.ro
REPORTAJ/Spectaculoasa viață a unui fost boxer și rugbyst din România, care a gătit pentru regina Elisabeta a Angliei