Premierul Franței, Edouard Phippe a propus ca, într-un interval de trei ani, companiile din Franța care nu plătesc salarii egale pentru aceeași muncă atât femeilor cât și bărbaților, să fie amendate.

Philippe a declarat că softul va fi instalat cu timpul, începând din 2019, cu firmele cu peste 250 de angajați, urmând ca până în 20120, măsura să se aplice și companiilor care au între 50 și 249 de salariați.

Dacă softul va identifica diferențele salariale fără motive concrete și dacă acestea nu vor fi corectate în următorii trei ani, inspectorii de muncă vor putea să aplice amenzi de până la 1% din totalul cheltuielilor salariale.

“Softul nu va fi o baghetă magică, dar va scoate la iveală diferențele de plată dintre femei și bărbați”, a spus Philippe, la o adunare a angajaților și a sindicatelor.

În Franța, bărbații primesc, în medie cu 15% mai mult decât femeile, chiar dacă legislația cere plata egală pentru munca egală de mai bine de 45 de ani.

Islanda a dat o lege prin care este ilegal ca femeile să fie plătite mai puțin decât bărbații

În Islanda este ilegal ca femeile să fie plătite mai puțin decât bărbații. În țara nordică a fost dată o lege prin care, începând cu 1 ianuarie 2018 este ilegal ca femeile să fie plătite mai puțin decât bărbații, scrie Business Insider.

În conformitate cu legislația islandeză, firmele care angajează mai mult de 25 de persoane sunt obligate să obțină un certificat guvernamental care să demonstreze că femeile sunt plătite egal cu bărbații. În caz contrar vor fi amendați.

Legea a fost anunțată pe data de 8 martie 2017, de Ziua Internațională a Femeii, ca parte a unei încercări a conducerii țării de a eradica diferența de remunerare între femei și bărbați până în 2022.

Dagny Osk Aradottir Pind, de la Asociația pentru drepturile femeii din Islanda, a declarat pentru Al Jazeera: “Legislația este în esență un mecanism prin care să se asigure că femeile și bărbații sunt plătiți în mod egal. A fost nevoie de această lege deoarece deși avem o legislație care spune că salariul ar trebui să fie egal pentru bărbați și femei de zeci de ani, încă avem un decalaj de salarizare”.

Țara nordică, în care locuiesc în jur de 320.000 de persoane, s-a clasat pe primul loc în lume în ceea ce privește egalitatea de gen timp de opt ani la rând, potrivit Forului Economic Mondial.

Noua legislație a fost susținută de guvernul de coaliție de centru-dreapta din Islanda, precum și de opoziție, în condițiile în care aproape 50% dintre parlamentari sunt femei.


VIDEO/ Stresul examenelor cauzează erupții foarte puternice pe corp. Aproape jumătate dintre bolile pielii sunt agravate de stres

VIDEO / Stația de metrou cu pelicule cinematografice pe pereți. ”Favorit” se mută în subteran

VIDEO | România extinde colaborarea militară cu Grecia. Miniștrii apărării din cele două țări au semnat un acord important

 
 

Urmărește-ne pe Google News