Şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, a cerut luni să nu fie creată o „proastă polemică” în jurul ajutorului anunțat de Franţei pentru Maroc după cutremur.
„Aceasta este o dispută proastă, o dispută total deplasată”, a declarat Catherine Colonna la postul BFM, care a întrebat-o despre motivele pentru care Marocul nu a cerut ajutorul Parisului, în timp ce a acceptat ajutoarele din partea Spaniei și a Regatului Unit.
Marocul nu a refuzat niciun ajutor, nicio propunere. Nu așa trebuie prezentate lucrurile. Marocul este suveran. El este singurul în măsură să determine care sunt nevoile sale şi ritmul în care doreşte ca ajutoarele să fie aduse.
Catherine Colonna, șefa diplomației franceze:
Totodată, sursa citată a infirmat existența unor tensiuni între cele două țări, subliniind că Franța este la dispoziția autorităților marocane și că are toată încrederea în acestea pentru organizarea ajutoarelor în modul în care consideră ele că este cel mai bine.
Care sunt relațiile diplomatice dintre Franța și Maroc
Relaţiile dintre Paris şi Rabat sunt dificile de când preşedintele francez Emmanuel Macron încearcă să apropie Franţa de Algeria.
De câteva luni, nu mai există un ambasador al Marocului în Franţa, iar vizita preşedintelui francez în Maroc nu s-a concretizat nici în prezent.
Catherine Collona a întărit însă ideea că relațiile sunt departe de a fi rupte și că Emmanuel Macron a discutat în repetate rânduri, în timpul verii, cu regele Marocului, Mohammed al VI-lea. Aceasta a adăugat că a purtat duminică un dialog lung cu omologul său din Maroc.
Șefa diplomației franceze a declarat că Franța va acorda un ajutor de 5 milioane de euro sprijin pentru ONG-urile care se află „la fața locului”, în Maroc.
Acest ajutor financiar este deblocat din fondurile de rezervă ale Ministerului Afacerilor Externe francez, pentru ca „ONG-urile aflate la faţa locului să poată lucra”.
„Multe ONG-uri de diferite naţionalităţi sunt deja la faţa locului pentru a ajuta populaţia” afectată de seism, care s-a soldat cu peste 2.100 de morţi şi peste 2.400 de răniţi, potrivit unui bilanţ provizoriu, a amintit Colonna.