Președintele Emmanuel Macron a fost criticat de Ucraina și de aliații est-europeni după ce sâmbăta trecută au fost publicate mai multe interviuri în care liderul de la Palatul Élysée a afirmat că este vital „să nu umilim” Rusia pentru ca, atunci când luptele se vor încheia, să existe o soluție diplomatică între Moscova și Kiev.

„Așa cum președintele a spus, ne dorim o victorie ucraineană. Vrem ca integritatea teritorială a Ucrainei să fie restabilită”, a declarat presei oficialul francez, întrebat despre comentariile lui Macron referitoare la evitarea „umilirii” Moscovei.

Macron a discutat cu președintele rus Vladimir Putin în mod regulat de când a început invazia rusă, pe 24 februarie, în cadrul unor eforturi de a obține o încetare a focului și de a începe o negociere autentică între Kiev și Moscova, deși liderul francez nu a obținut niciun succes tangibil în acest sens.

„Nu există niciun spirit de concesie față de Putin sau față de Rusia, în ceea ce spune președintele. Când îi vorbește direct, nu este vorba de compromis, ci de a spune cum vedem noi lucrurile”, a explicat reprezentantul președinției franceze.

Acesta a precizat că Franța este, de asemenea, gata să ajute la redeschiderea accesului în portul Odesa, unde o parte din stocurile de cereale ale Ucrainei sunt pregătite de export.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

„Suntem la dispoziția părților, astfel încât să poată fi pusă la punct o operațiune care să permită accesul în portul Odesa în deplină siguranță”, a declarat oficialul, care nu a precizat în ce ar consta acest ajutor.

Marea Neagră, unde se află Odesa, este esențială pentru transportul de cereale, petrol și produse petroliere. Apele sale sunt împărțite de Bulgaria, România, Georgia și Turcia, precum și de Ucraina și Rusia.

Oficialii guvernamentali ucraineni estimează că 20 de milioane de tone de cereale nu pot ieși din țară, Ucraina fiind al patrulea mare exportator mondial înainte de începutul invaziei ruse.

Apărând poziția lui Macron, oficialul francez a spus că va trebui să existe o soluție negociată la război. El a adăugat că Parisul a fost un susținător-cheie al sancțiunilor occidentale împotriva Moscovei și a oferit un sprijin militar puternic Ucrainei.

Într-un interviu difuzat de publicația Financial Times, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că, deși „orice război ar trebui să se încheie la masa negocierilor”, poziția pentru „victorie trebuie să fie obținută pe câmpul de luptă”. El i-a adresat critici deosebit de dure liderului francez pentru declarațiile recente făcute de acesta.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

„Unii oameni vor să fie lideri. Pentru a fi un lider, nu trebuie să te consideri unul, ci să te comporți ca un lider”, a spus Zelenski. „Cum putem obține o încetare a focului pe teritoriul Ucrainei fără să ascultăm poziția țării și fără să ascultăm poziția liderului acestei țări? Acest lucru este foarte, foarte surprinzător”, a precizat președintele ucrainean, potrivit CNN.

„Nu avem de gând să umilim pe nimeni. Vom răspunde cu aceeași monedă”, a afirmat Zelenski, în replică la declarațiile liderului francez.

Unii parteneri estici și baltici din Europa consideră că, prin menținerea unui dialog deschis cu Putin, președintele francez subminează eforturile de a-l împinge pe liderul de la Kremlin la masa negocierilor.

Macron se va deplasa în România și Republica Moldova pe 14-15 iunie, pentru a arăta sprijinul Franței pentru aceste țări, două dintre cele mai expuse state la evenimentele din Ucraina.

Franța are aproximativ 500 de soldați pe teren în România și a desfășurat un sistem de rachete sol-aer ca parte a unui grup de luptă NATO pe care îl conduce acolo. Oficialul a declarat că Macron va vizita trupele franceze pentru a sublinia angajamentul Parisului față de Alianța Nord-Atlantică.

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

Macron nu a fost la Kiev pentru a oferi Ucrainei un sprijin politic simbolic, așa cum au făcut alți lideri ai UE și cum au dorit autoritățile ucrainene. Oficialul prezidențial nu a exclus o vizită a lui Macron în capitala Ucrainei.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI