Parlamentul francez a adoptat marți o reformă dură a migrației care îl pune pe președintele Emmanuel Macron într-o situație de criză, sub tirul criticilor și cu un partid divizat. Chiar prim-ministra sa, Elisabeth Borne, a admis miercuri că unele prevederi ale legii par a fi neconstituționale, în vreme ce a susținut totuși că ea este necesară, scrie Le Monde.
Ministrul Sănătății, Aurélien Rousseau, și-a anunțat intenția de a demisiona, în semn de protest față de adoptarea legii, dar Borne nu a precizat dacă demisia a fost acceptată.
Proiectul de lege creează permise de ședere temporară pe un an, în anumite condiții, pentru muncitorii calificați în domenii care se confruntă cu deficit de forță de muncă și simplifică procesul de azil, dar înăsprește și regulile care permit străinilor să lucreze, să locuiască sau să studieze în Franța.
O parte esențială a proiectului prevede ca beneficiile sociale pentru străini – cum ar fi ajutorul pentru locuințe sau alocațiile familiale – să fie condiționate de prezența în Franța timp de cel puțin cinci ani, sau 30 de luni pentru cei care au un loc de muncă. Este într-adevăr una dintre propunerile mai vechi ale partidului lui Le Pen.
Legea îngreunează de asemenea posibilitatea imigranților de a aduce în mod legal membri ai familiei și obligă studenții străini să plătească noi taxe pentru viză.
Votul a avut loc la o săptămână după ce camera inferioară a parlamentului a șocat guvernul prin respingerea neașteptată a unei versiuni anterioare a proiectului de lege, pe care stânga l-a considerat prea dur, iar dreapta și extrema dreaptă – prea indulgent.
Pentru a ieși din impas, guvernul lui Macron i-a convins pe legiuitorii conservatori cu măsuri mai dure care au înfuriat stânga, i-au nemulțumit pe unii dintre aliații președintelui și au determinat partidul lui Le Pen, Adunarea Națională – RN, să proclame cu bucurie că a câștigat bătălia ideilor.
Marți, într-o mișcare surpriză, RN a anunțat că va vota în favoarea ultimei versiuni a proiectului de lege, bulversând conducerea partidului lui Macron, care a trebuit să aleagă între a adopta un proiect de lege cu sprijinul extremei drepte sau a arunca prosopul.
Guvernul a reușit în cele din urmă să adopte legea după ce a promis să nu o aplice decât în cazul în care ea ar primi o susținere suficientă fără extrema-dreaptă.
Chiar Macron și-a avertizat partidul că, dacă nu va reuși să obțină o majoritate fără extrema-dreaptă, va refuza să promulge legea. Mișcarea a fost menită să arate că nu a existat nicio înțelegere tacită sau negociere între partidul său și cel al lui Le Pen.
Numărătoarea a arătat în final că 349 de deputați, inclusiv parlamentari din coaliția centristă a lui Macron, conservatori și 88 de deputați ai RN, au votat marți în favoarea proiectului de lege, în timp ce 186 au fost împotrivă.
Aproape un sfert dintre parlamentarii din coaliția lui Macron s-au abținut sau au votat împotriva proiectului de lege.
Guvernul se confruntă acum cu o coaliție spulberată în parlament. Dezbaterile și compromisurile i-au lăsat pe aliații lui Macron puternic afectați, 27 de parlamentari aparținând coaliției sale centriste votând împotriva ultimei versiuni a legislației.
Macron este așteptat să vorbească miercuri pentru a aborda criza. În acest timp, speculațiile s-au înmulțit, sugerând că președintele ar putea urmări o remaniere, inclusiv o schimbare de prim-ministru, pentru a-și reenergiza guvernul.
Guvernul a declarat în ultimele luni că reguli mai stricte privind imigrația sunt necesare pentru siguranța francezilor, oferind spre exemplu facilitarea expulzării străinilor condamnați pentru infracțiuni. Sondajele recente arată de altfel că aproximativ 60-80% dintre francezi susțin reguli mai stricte privind imigrația, similare celor din proiectul de lege inițial al guvernului.
Dar sindicatele și organizațiile umanitare au subliniat că măsuri precum instituirea unei amenzi pentru migranții fără documente vor îngreuna integrarea străinilor și că restricționarea accesului la beneficii este o trădare a modelului social universal al Franței.
Avocatul Poporului a avertizat de asemenea Parlamentul că proiectul de lege „subminează grav principiul egalității și nediscriminării, fundamentul Republicii”.
Parlamentarii stângii au criticat guvernul înainte de vot și au amintit faptul că Macron a fost ales pe baza promisiunii de a ne „proteja de ce este mai rău” din partea extremei drepte.
Guvernul lui Macron a respins însă criticile, susținând că lipsa unei reforme ferme a imigrației este cea care a alimentat extrema dreaptă. „Ce face ca forțele extremiste să se ridice?” a întrebat Gérald Darmanin, ministrul de interne. „Este lipsa de soluții”, a răspuns tot el.
Narcisu • 20.12.2023, 20:42
Franța,are mare provocare mai ales cînd o buna parte a populația este formată din emigranți.
Alex.59 • 20.12.2023, 17:30
Hmm...având în vedere faptul că sunt foarte mulți emigranți in Franța, sunt de așteptat și reacțiile lor..! 🙄