„Avem o imensă muncă în faţa noastră pentru a ne atinge obiectivul unei Europe mai suverane, mai democratice, mai unite”, a spus Macron, în cadrul unei ceremonii a parlamentelor celor două ţări, desfăşurată la prestigioasa Universitate Sorbona din Paris.

Pentru că Franţa şi Germania au pavat calea reconcilierii în Europa în perioada postbelică, acum, cele două ţări trebuie să acţioneze ca „pionieri ai refondării şi consolidării Europei”, a indicat preşedintele francez.

Aceasta trebuie să însemne, a explicat Macron, un sistem energetic prietenos cu mediul, investiţii în schimbarea ecologică, creşterea independenţei UE în aprovizionarea cu energie şi dezvoltarea apărării europene, printre altele.

Potrivit liderului francez, UE are nevoie de o strategie industrială europeană mai ambiţioasă care să protejeze producţia pe continent, precum şi de o strategie „Made in Europe” care să aducă blocul comunitar în avangarda tehnologiilor viitorului şi a inteligenţei artificiale.

Cancelarul german Olaf Scholz a vorbit şi el despre nevoia unei Europe „suverane” şi a promis că Berlinul şi Parisul vor colabora în această direcţie.

Cele două capitale „îşi unesc forţele acolo unde statele naţionale şi-au pierdut puterea de a salvgarda valorile noastre în lume, de a proteja democraţia noastră în faţa forţelor autoritare. Dar şi în competiţia pentru tehnologiile moderne, în securizarea aprovizionării cu materii prime, cu energie”, a adăugat șeful guvernului de la Berlin.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Cei doi promit sprijinirea Ucrainei „atât timp cât va fi necesar”

În ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina în războiul împotriva Rusiei, Macron şi Scholz au promis că ţările lor vor susţine Kievul în faţa agresiunii ruse în mod „neclintit” şi „atât timp cât va fi necesar”.

După criticile la adresa Germaniei pentru ezitările acesteia de a oferi Ucrainei tancuri Leopard, Scholz a reafirmat la Paris angajamentul ţării sale de a susţine militar Ucraina, „în strâns consens între noi şi cu aliaţii noştri, SUA”.

„Noi, împreună cu prietenii şi aliaţii noştri, vom scrie un nou capitol în istoria europeană”, a susţinut cancelarul german, promiţând că „imperialismul lui (Vladimir) Putin nu va învinge”.

„Vom continua să sprijinim Ucraina cât timp va fi necesar. Împreună, ca europeni, pentru a apăra proiectul nostru european de pace”, a adăugat Scholz, potrivit Reuters.

După discursurile lor de la Sorbona, Macron şi Scholz au o reuniune în cadrul consiliului de miniştri franco-german, întâlnire anuală care în luna octombrie anul trecut a fost amânată din cauza disensiunilor dintre Paris şi Berlin pe o serie de subiecte-cheie, inclusiv energia şi apărarea.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

pikpik   •   22.01.2023, 20:06

Deja nu mai e necesar så sprijiniti Ucr., ei o lålåie cå au interese economice, vå stoarce de ultimul ban etc.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI