Frate, nu-ţi dau bani nici să te văd mort!

Cere-i unui bun prieten să-ţi dea un rinichi şi, dacă-l prinzi binedispus, îţi dă. Cere-i o sută de lei până la leafă şi se uită la tine de parcă i-ai cerut ambii rinichi şi el nu mai poate să facă pipi în viaţa lui, deci crapă. Oamenii din jurul tău pot fi linguşitorii perfecţi, te pupă-n fund până ţi se face ţie jenă de jena lor. Eşti minunat, ei sunt onoraţi că te au prieten, se îmbată cu tine, îţi povestesc viaţa lor palpitantă (ce inteligent e plodul lor, ce deştept e căţelul lor, chestii de-astea uluitoare, vă daţi seama).
Dar, dacă te pune dracu să le ceri vreun ban cu împrumut, ai să vezi nişte mutre de smochine, nişte obraji umflaţi a pagubă, ca nişte gogoşi pripite. Păi stai să vezi, că nu prea avem, nu stăm nici noi bine cu banii, hâr, mâr. Tocmai îţi povestiseră că şi-au cumpărat un sejur în Malta, unde se vor cărăbăni cu avionul, nu cu BMW-ul lor X12 sau la câte icsuri au ajuns acum.
Au probleme mari, cele cinci pisici de rasă pe care le deţin – şi care costă cât un tractor – n-au cu cine să stea şi trebuie să plătească un fel de hotel de animale, care costă mai mult decât apartamentul prezidenţial dintr-un hotel de oameni, deci de unde mai vrei să-ţi dea şi ţie o sută de lei, eşti nebun? Altă parte proastă e că, de câte ori ceri vreun sfanţ împrumut, se uită toţi la tine de parcă eşti un cretin, un boschetar care şi-a ratat viaţa şi acum trăieşte din mila altora. Vorba vine că trăieşti din mila cuiva, că am stabilit, nu-ţi dă nimeni nici un ban nici dacă-ţi plesneşte splina-n trei bucăţi.
Acum doi ani, eram în spital, la perfuzii, şi dobitocii de la bancă îmi blocaseră cardul dintr-o neînţelegere aberantă. Era vineri, au spus că-mi vor scoate botniţa de pe card luni. Deci am îndrăznit să-i cer unui bun amic 200 de lei pentru trei zile. El n-a putut să mă ajute, a zis că e vai de capul lui, tocmai era în Grecia – iar eu, ca o nesimţită, îl ţineam de vorbă pe roaming – şi nu putea să-mi dea nici un ban, că taman luni trebuia să-i trimită lu mă-sa mare vreo 300 de lei şi ce se făcea el dacă nu-i dădeam banii înapoi când am zis?
M-am jurat pe Sfânta Parascheva că-i dau, dar a oftat (sau a râgâit, nu ştiu sigur, era ceva incert) şi a spus că nu, să-i cer orice, dar nu bani. Dacă-i vorba să-ţi cer orice, atunci îţi cer să mă scuteşti de prietenia ta. Dar tot mie mi-a fost ruşine, mă gândeam că nu-i normal ca testul banilor să fie dovada prieteniei. Când eu ştiu că tu ai bani, iar eu mor cu zile într-un spital de stat, mi se pare o mitocănie, cel puţin, să-ţi cer un ajutor minuscul şi să mă refuzi cu nişte motivaţii idioate, iar apoi să pretinzi în continuare că sunt o prietenă la care ţii ca la ochii din capul tău – un cap important, chiar şi aşa, fără creieri, cum e el.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro